Cum a fost Elada siluita de proprii palicari

Marti, 20 Iulie 2010, ora 00:36
7356 citiri
Cum a fost Elada siluita de proprii palicari

Intimplarea face sa cunosc foarte bine trecutul si prezentul unei tari - Grecia - de care ma leaga nu doar originea stramosilor mei, ci si numerosii prieteni pe care-i am acolo. Astazi Republica Elena a devenit exemplu de "asa nu" in contextul crizei financiare. Cred ca mai ales pentru noi, pentru romani, acest studiu de caz are o importanta majora.

In primavara anului 1453, iataganele ienicerilor lui Mahomed al ll-lea "Cuceritorul" pun capat precarei existente a Bizantului, mostenitorul decazut al fostului Imperiu Roman de Rasarit. Lenta agonie a "marelui bolnav al Europei" - Imperiul Otoman - perverteste dramatic tot ce se afla sub stapinirea acestuia.

Meritocratia este inlocuita de cumpararea pe fata a functiilor publice, jocurile haremului sunt cele care decid cine ce face. Puterile timpului - Franta, Imperiul britanic si Imperiul tarist - smulg halci intregi din trupul unei entitati tot mai lipsite de substanta geopolitica.

Inca de atunci incepe un anume tip de propraganda extrem de favorabila Greciei si extrem de utila pentru adversarii otomanilor in jocurile de putere.

Lord Byron in Anglia, de pilda, aduna arme si bani pentru a sprijini o cvasinexistenta miscare de rezistenta antiotomana si naste romanticul mit al "leaganului civilizatiei occidentale", aflate, iata, sub calciiul osmanliilor pagini.

In entuziasmul general, prea putina lume s-a mai intrebat ce legatura mai exista intre Ahile sau spartanul Leonidas si grecii secolelor XVIII-XIX. Grecia a devenit pivotul propagandei antiturcesti si "copilul rasfatat" al Europei.

In 1821 isi proclama independenta iar in 1833 devine monarhie. Aceste schimbari au inlocuit oligarhia otomana cu aceea autohtona, fara sa nasca o adevarata democratie pe pamintul care a nascut acest cuvint cu doua milenii in urma.

Regatul este condus de facto de o restrinsa oligarhie funciara, iar conditia primitiva a majoritatii populatiei naste un teren fertil pentru viitoarea propaganda de stinga (socialista si/sau comunista).

Ocupata de nemti in WW II, devine, datorita pozitiei geostrategice-cheie la Mediterana, teatrul unui razboi civil intre dreapta sustinuta de occident si stinga sprijinita de Moscova. Razboiul civil se incheie cu victoria dreptei in 1949 iar trei ani mai tirziu Grecia devine membra NATO.

Cu un consistent sprijin vestic (va deveni si membra a Comunitatii Economice Europene in 1981), Grecia isi incepe aparentul drum spre succes. Scriem aparent, pentru ca germenii viitorului dezastru economic sunt plantati inca de atunci.

Ii enumeram pe scurt.

Discrepanta enorma intre opulenta unei minoritati avute - figuri ca Niarchos sau Onassis au devenit legendare - si saracia descalificanta a unei bune parti a populatiei.

Bogatasii greci din "jet-set" au uimit pentru prima oara lumea cu o risipa fara precedent si afisarea ostentativa a avutiei, perpetuind acest model si la nivelul populatiei.

La fel cum romanul anilor 2006-2009 nu avea locuinta, dar isi cumpara un automobil de lux, tot asa grecul isi cumpara o barca luxoasa ("yahtul" lui) si arunca cu banii prin circiumi. La fel cum Onassis avea la un moment-dat circa 300 de procese interne/internationale pentru jongleriile fiscale, tot asa evaziunea a devenit sport national.

Sectorul public a ramas enorm - contribuia cu circa jumatate la PIB - adapostind cu o costisitoare generozitate tot soiul de trintori cu relatii. Circa 25 la suta dintre greci declarau fiscului un neverosimil venit anual de 3000 de euro pe an (!) iar autoritatile se prefaceau ca-i cred.

Bonul fiscal era un soi de bau-bau, socotelile se faceau pe petice de hirtie. Grecia - devenita republica dupa "regimul coloneilor" - a fost obisnuita sa ramina rasfatata, ca un copil obraznic, ce stie ca "tata" il va apara indiferent cite geamuri va sparge.

Banii de la UE au fost "dijmuiti" de aceeasi birocratie opulenta (urmasa directa a paselor turce din alte vremuri sau a marilor latifundiari ai inceputului de secol al XX-lea), SUA au virit o gramada de bani in infrastructura pentru apartenenta la NATO (fara a diminua un tulbure sentiment anti-american intilnit pina astazi), risipa a devenit cuvint de ordine la nivelul unei administratii tot mai obeze si mai abulice.

Cine se plinge de birocratia din Romania, ii recomandam o "aventura" antreprenoriala in tara lui Agamemnon. Se pare ca "tehnica" a functionat. Amenintind cu compromiterea zonei euro, Grecia a fortat si de data asta mina Uniunii, obtinind un alt gogoloi de bani.

Ce e "straniu" e ca bonul fiscal a devenit o regula, deci statul a demonstrat ca poate - atunci cind vrea. Problema e ca a facut-o la spartul tirgului, cu apa la nari.

Si ca populatia s-a obisnuit cu vechile mentalitati: slujbe sigure si bine platite la stat, hiperbirocratie atotputernica (in general structurata ca o clientela a marilor clanuri politice), evaziune de tip haiducesc la nivelul firmelor mari, mijlocii sau mici, asistenta sociala la un nivel pe care nu si-o permite nicio economie superperformanta, de tipul SUA.

"Devirusarea" unui asemenea sistem nu va dura un an sau doi, ci, poate, un deceniu sau doua.

Cu predictibile convulsii pe masura, de natura politica, economica si nu in ultimul rind sociale.

Lectiile Greciei sunt multiple. In primul rind, demonstreaza cum isi arata coltii o istorie complicata, cind te astepti mai putin.

Iar asta pune sub semnul intrebarii insasi temeliile pe care este construit proiectul european: cum poti aseza intr-un ansamblu coerent piesele unui puzzle, piese care sunt mult prea diferite ca "soft", nu doar ca "hard".

In al doilea rind, arata ca uneori oligarhia autohtona se poate dovedi cel putin la fel de rapace ca cea straina, atunci cind este lasata in voia ei iar legea este facultativa.

Reactia nervoasa a Germaniei, de exemplu, este perfect indreptatita: nu este corect ca germanul sa fie haituit de fisc pentru zece marci (acum euro), pentru ca mai apoi sa plateasca miliarde pentru o tara care a inchis decenii la rind ochii la propria evaziune.

In al treilea rind ne arata cit de rapid ies la iveala instinctele atavice atunci cind resursele se imputineaza: ura fata de strain, infractionalitatea, agresivitatea in general, goana dupa vinovati reali sau doar imaginari.

Imaginea livreasca unei Grecii a lui Byron sau Kazantzakis (in treacat fie spus, cel care l-a creat pe Zorba s-a autoexilat la Paris la finele anilor '40, scriindu-si o parte din opera in franceza) incepe sa se fisureze.

Iar odata cu ea, si iluziile unei jumatati de secol in care democratia si economia de piata libera pareau retele magice ale succesului.

Cu ochii spre China sau spre democratiile "exotice" ale Americii latine, multi obervatori se intreaba daca nu cumva capitalismul poate fi separat cu succes de fratele sau siamez de pina acum, respectiv de democratia parlamentara clasica.

Analiza Eugen Ovidiu Chirovici 

#grecia, #criza economica, #evaziune fiscala, #eugen ovidiu chirovici , #Editorial