Hologramele

Marti, 01 Februarie 2011, ora 00:01
5062 citiri
Hologramele

La doua decenii dupa abandonarea regimului planificat noile constructii institutionale din Romania sunt firave si deloc favorabil percepute de publicul larg. Singurele stabile sunt tot cele "traditionale", Biserica si Armata. Un brand cum este umilul desert "Eugenia" inca bate detasat orice marca infiripata dupa 1989.

In ultimul secol si jumatate - de la Regulamentul Organic la reforma postdecembrista - Bucurestii au trecut prin mai multe serii de constructii/reconstructii institutionale.

Penultima - in ordine cronologica - a fost aceea comunista, dupa abolirea monarhiei si instaurarea, la finele anilor '40, a "dictaturii proletariatului".

Pina si atunci, doua decenii au fost suficiente pentru a solidifca noua ordine de stat.

In anul 1965, cind Nicoale Ceausescu preia functia de secretar general al partidului unic (PMR, ulterior PCR), in liniile sale esentiale aceasta noua ordine de stat era deja instalata iar institutiile sale functionau.

Industria si comertul fusesera nationalizate, se incheiase cooperativizarea agriculturii, sistemul bancar era etatizat.

Aici trebuie cautata si una din cheile aparentului dezghet pe care intial Gheorghe Gheorghiu Dej, apoi Ceausescu il promoveaza incepind cu 1964: eliberarea detinutilor politici, o schita de initiative antreprenoriala prin aparitia "mandatarilor" (un soi de locatie de gestiune), etc.

Regimul se simtea suficient de sigur pe pozitie pentru a-si permite macar mimarea unor "deschideri" care cu doar citiva ani inainte ar fi fost considerate grave "deviationisme".

Dupa 22 decembrie 1989, cuvintul "reforma" - devenit astazi atit de uzual, incit are de mult o rezonanta de tinichea - a fost mentionat prima oara public de dl. Silviu Brucan, intr-o interventie televizata, in data de 8 ianuarie 1990.

Decretul-lege nr. 54/1990 privind intiativa privata si luptele dure pentru acceptarea in arena politica a altor partide in afara FSN nu erau decit timide incercari perestroikiste, deloc convingatoare vizavi de drumul pe care trebuiau sa-l urmeze aceste "reforme".

Cuvintul "capitalism" lipsea aproape cu desavirsire din vocabularul public, in schimb erau vechiculate vechile stafii ale "mosierilor" si "patronilor".

Abia Legea nr.31/1990 (legea societatilor comerciale) si Legea nr. 34/1990 (legea privatizarii), emise de cabinetul Petre Roman, vin sa contureze un posibil drum spre economia de piata.

Insa si in anii urmatori pasii sunt timizi, daca stam sa ne gindim ca prima privatizare din sistemul bancar - preluarea BRD de catre Societe General - are loc in 1998. Aceste strategii trebuiau materializate institutional.

Asa au aparut noi institutii - unele desfiintate in urma cu decenii de sistemul planificat si acum reinfiintate, altele care nici macar nu existasera.

Enumeram doar citeva: Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Bursa de Valori, Bursa de Marfuri (in domeniul economic) in vreme ce in domeniul politic au aparut formatiunile partinice, institutele de cercetari doctrinare, etc.

Aproape nici una dintre aceste institutii, insa, nu a reusit sa se afirme in constiinta publicului.

Intr-o economie de piata, o institutie cum este Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, de pilda, este aproape la fel de importanta ca Banca Nationala a Romaniei.

Sistemului fianciar se sprijina pe doi piloni: unul este sistemul bancar, celalalt este piata de capital. Aparut la jumatatea deceniului noua, ultimul a ramas un fel de bat de chibirit.

Scandalurile SAFI si FNI/FNA - in care CNVM a parut un fel de "mina moarta", cel putin - au lovit in moalele capului increderea publicului in noi instrumente de economisire si/sau in institutiile menite sa le protejeze impotriva eventualelor fraude.

Dupa ce fondurile mutuale si societatile de valori mobiliare au inflorit in deceniul noua, astazi ele ramin prezente sterse si deloc reprezentative in peisajul economic/public.

Cursul de schimb leu/euro este considerat foarte important pentru conturarea trendului economic si multa lume il citeste zilnic (este socotit ca fiind informatia economica de cea mai mare audienta).

Prea putini romani stiu cum au evoluat indicatorii Bursei de Valori Bucuresti astazi, de exemplu si inca si mai putini isi plaseaza economiile in actiuni.

Asta in vreme de Bursa de Marfuri, ca institutie, aproape ca trage sa moara.

Nici partidele politice sau componentele societatii civile nu se bucura de prea multa credibilitate in ochii publicului.

Patronatele sunt nebuloase si nu au depasit, inca, sindicatele, adica structurile preexistente.

Observam, asadar, ca (aproape) tot ce s-a nascut dupa 1989 si care reprezinta, pina la urma - sau ar trebuie sa reprezinte - esenta acumularilor democratice si capitaliste din ultimele doua decenii, nu se bucura nici de credibilitate, nici de popularitate.

Uneori aduc aminte de asa-numitele "orase de carton" atribuite lui Potemkin, in Rusia, in vremea Ekaterinei cea Mare.

Adica un soi de holograme sau, cum spunea Maiorescu, un fel de "forme fara fond".

Raspunsul la intrebarea de ce s-a ajuns aici este unul, cred eu, complex.

Nu cred ca publicul a respins/respinge structural/cultural asemenea institutii, pe care inca nu le-a asimilat ca pattern, pe fondul unei inapoieri istorice, asa cum considera unii observatori.

Cred mai degraba ca uriasul efort de adaptare pe care, in Romania, l-a prespus trecerea de la cel mai stalinist model politic, la unul cu tente liberale, a fost mai istovitor decit in Ungaria deja oarecum reformata in 1989 sau intr-o Cehie care nu a trecut prin cosmarul cooperativizarii, de pilda.

Cred, de asemenea, ca "omul sfinteste locul" si ca unele institutii au fost compromise de prestatia unor persoane/echipe incapabile sa se dovedeasca altceva decit niste mediocritati sau promotori ai unor interese obscure.

Mai cred, de asemenea, ca lupta politica a fost si este in Romania mai crunta decit oriunde altundeva in Europa si consuma energii care, corect si normal canalizate, s-ar converti in progres si civilizatie.

Atacurile politice au vizat si vizeaza (compromit) nu doar persoane, ci si instutiile de care aceste persoane apartin. Nu in ultimul rind, nu s-a trasat o granita clara intre competenta (meritocratie) si politic.

Numirea unor persoane pe criterii strict politice in fruntea unor institutii care prespun eminamente expertiza si pregatire a reprezentat si reprezinta mai degraba o regula decit o regretabila exceptie.

Or, odata ajunsi in acele functii, respectivele persoane vor fi mai degraba obligate sa serveasca intereselor partinice ale celor care i-au numit decit interesului general. Astfel, credibilitatea institutionala se prabuseste.

Necesitatea modernizarii statului, despre care se vorbeste mult in ultima vreme, este necesara, mai ales dupa "cuplarea" Romaniei la Uniunea Europeana si NATO.

Insa ea trebuie sa inceapa, cred eu, mai ales prin schimbarea mentalitator care stau la baza constructiilor institutionale si eliminarea bolilor care le-au "ros" credibilitatea si substanta in ultimele doua decenii.

Simpla lor amputare, cladirea de noi institutii ce risca sa se dovedeasca la fel de subrede, absenta consacrarii competentei dovedite ca litera de lege in numirile din fruntea acestor institutii, toate acestea sunt minusuri care daca vor fi mentinute, vor compromite grav acest obiectiv.

Deocamdata, din nefericire, multe institutii importante ale statului, ramin simple holograme.

#eugen ovidiu chirovici, #institutii, #reforma, #capitalism, #banca nationala a romaniei , #Editorial