Lectiile "serifului" din New York City

De la "don"-ii "Familiilor", care nu se sfiau sa-si afiseze opulenta de papitoi, pina la infractorii marunti care terorizau populatia sub privirile unui Departament de Politie (NYPD - subordonat Primariei) aparent total depasit de situatie.

A ales calea legii - a absolvit Dreptul la NYU - si a inceput o cariera politica (in Partidul Democrat) care il va conduce la virful Procuraturii Generale.

A fost cel care in anii '80 l-a "infundat" pe Milken, un adevarat titan al Wall Street-ului, pentru o celebra afacere financiara cu hirtii de valoare, a atacat - folosind Legea RICO - clanurile mafiote, culminind cu trimiterea dupa gratii a faimosului sef al Familiei Gambino, John Gotti jr. (acuzat in 1992 de treisprezece infractiuni grave si condamnat la inchisoare pe viata).

Inca de atunci ziarele au subliniat ca nu se mai daduse un asemenea asalt impotriva mafiei din vremurile "Incoruptibililor" lui Ness (perioada prohibitiei).

Asa ca atunci cind s-a instalat in scaunul de primar - pe care avea sa-l paraseasca doar opt ani mai tirziu - Giuliani stia precis si care sunt tintele si care sunt cauzele si care sunt caile de actiune.

Mai stia cum sa foloseasca la maximum cadrul legal existent pentru a intra pina in simburii Marului.

In primul rind a observat o directa interdependenta intre cresterea consmului de droguri si delincventa violenta. Mai ales de cind strazile fusesera invadate de "crack", un soi de cocaina ieftina, deci accesibila paturilor foarte sarace.

Asa ca atacat fenomenul la sursa, adica la la radacina, cum s-ar spune. Traficul de droguri alimenta cu bani retele mafiote, pe de-o parte, asigurindu-le resurse financiare. Aceste resurse financiare permiteau, la rindul lor, coruperea functionarilor publici (politisti, procurori, congressmen-i, etc).

In acelasi timp, consumul de droguri se raspindea exponential, profitindu-se de atitudinea organelor de ordine. Cei care consumau droguri cresteau riscul delincventei de strada - fenomenul cel mai perceptibil de publicul larg.

Giuliani stia ceea ce unii, in Romania, nu stiu sau se prefac a nu stii: scopul principal al oricarei retele criminale este acela de produce bani prin mijloace ilegale, tot asa cum scopul unei companii curate este acela de produce bani prin mijloace legale.

Scopul retelei nu este crima in sine, ci profitul (crima este un mijloc, nu un scop). Daca vrei sa lovesti cu adevarat acest mecanism, trebuie sa o faci taindu-i mijloacele de alimentare cu "combustibil", deci cu bani. Poti sa fugaresti dealer-i marunti pe strazile din Brooklyn sau din Queens, poti sa viri la racoare vreo citiva pestisori, chiar sa inhati un politist sau un functionar.

Banii vor corupe in continuare, o alta "carne de tun" va lua locul celei deja anihilate iar oamenii legi intra intr-un soi de box cu umbra, irosindu-si, la rindul lor, niste resurse dramatic de limitate. Dupa ce traficul de "crack" a fost anihilat in mare masura, criminalitatea a inceput sa scada in mod natural.

Iar Cele Cinci Familii si-au vazut imputinate resursele financiare pe care le aveau la dispozitie. Cazurile de pe Wall Street au demonstrat ca, intr-adevar, nimeni nu este mai presus de lege. In loc sa se rafuiasca cu plevusca, Giuliani a fost primul care a declansat atacul direct la rechinii si piranhia care pina atunci nu fusesera "deranjati" prea mult.

Pregatirea juridica de virf l-a ajutat sa construiasca cazuri solide, care nu s-au 'fisiit" prin instante. NYPD a fost restructurat in asa fel incit a (re)devenit o arma de temut in lupta cu criminalitatea. Problema Romaniei in aceasta privinta consta in cel putin trei aspecte.

In primul rind, resursele (financiare mai ales) care stau la dispozitia gruparilor ciminogene. Doua decenii de transformare a proprietatii de stat in proprietate privata a creat oportunitati de deturnare imense, folosite din plin (inclusiv) de gruparile de tip mafiot.

Atita vreme cit aceste grupuri vor dispune de aceste resurse, lupta va fi inegala. O lege de tip RICO, care sa permita confiscarea acestor resurse, ar fi poate o pirghie legala binevenita.

In al doilea rind, usurinta cu care aparatul de justitie, in ansamblul sau - pe lantul politie-procuratura-judecatorie - "scapa" printre ochiurile plasei cazuri foarte grave.

Coborind chiar la un nivel jos este greu de inteles de ce trebuie ca massmedia sa faca scandal pentru ca un tip care ia la pumni un batrin pentru "vina" de a nu traversa strada suficient de repede, contribuind, poate, la decesul ulterior al victimei, sa fie considerat un pericol social, deci sa se procedeze la arestul preventiv, dupa ce anterior era cercetat in stare de libertate(!).

Cum cazuri care sunt date aproape mura-n gura de politiile straine, instrumentate uneori ani de zile pe banii contribuabilor de acolo, sa devina brusc cetoase in instantele din Romania.

In al treilea rind, lipsa totala de incredere - si ca urmare a celor de mai sus - a publicului larg in organele de ordine. Si tupeul infractorilor de a considera ca totul este posibil, daca stii pe cine trebuie si ai destui bani pentru a cumpara cariere si caractere.

Aceasta neincredere, solidificata in ultimele doua decenii, vine si pe fondul unui pattern cultural stravechi, bazat pe simpatizarea "haiducului" si pe perceptia vizavi de justitie ca fiind un instrument al "boierilor".

Personaje gen "Rudy" Giuliani sunt rare, pentru ca ele combina caracterul de fier cu stiinta actiunii si perseverenta de bullterrier. Asemenea personaje vor reda si increderea publicului roman in lege si ordine, atunci cind vor aparea; daca vor aparea.