Leul si principiul dominoului

Vineri, 12 Decembrie 2008, ora 17:32
6332 citiri
Leul si principiul dominoului

Cind 500.000 de romani au unul sau mai multe credite in euro, orice stranut al leului provoaca nu doar frisoane economice, ci si sociale.

Intr-o

singura luna, incidentele de plata la nivelul persoanelor fizice au crescut

intr-un ritm ametitor - cu circa 40 la suta la nivel national si peste 70 la

suta la nivelul Capitalei (bucurestenii fiind, oricum, cei mai indatorati

dintre romani).

Mitul "romanului bun platnic" incepe sa se fisureze

in conditiile crizei. In acelasi timp, dupa o toamna relativ linistita, leul

incepe sa stranute sub povara importurilor de iarna si a diminuarii

exporturilor in spatiul UE.

"Cel mai mic pret" si alte reclame de acest tip i-au

determinat in ultimii doi-trei ani pe romani sa ia cu asalt nu Registrul

Comertului, pentru a-si inregistra firme, ci magazinele cu bunuri de folosinta

indelungata. Asemenea reclame s-au intilnit cu cele bancare, de tipul "Iei

cit vrei si dai cit poti", "Doar cu buletinul" si alte momeli

menite sa astearna o glazura dulce peste dobinzile si comisioanele camataresti.

Ion Popescu s-a indatorat irational, cu un triplu efect pervers.

Pe de-o parte,

probleme personale: daca isi pierde serviciul, nu are alta sursa de venit

pentru a rambursa creditul. Pe de alta, banii s-au dus pe bunuri din import in

proportie de 90 la suta, asadar nu au creat nici locuri de munca, nici

dezvoltare durabila. Nu in ultimul rind, bancile se pot trezi cu garantii care

pot fi executate la preturi mai mici decit sumele pentru care au fost antamate.

Orice

devalorizare mai accentuata a leului conduce automat la "scumpirea"

creditului pentru cei indatoriati in euro - si, repetam, avem de-a face cu o

jumatate de milion de romani - si poate creste dramatic numarul celor care,

fara voie, devin rau-platnici.

Iar

perspectivele nu par deloc bune. Mai ales in lunile de iarna, nu Mos Craciunii

de ciocolata si jucariile din import sunt cele care accentueaza problemele unei

balante comerciale negative, ci importurile energetice.

Factura la gaze devine

scumpa, mai ales intr-o relatie comerciala dezechilibrata dramatic cu Federatia

Rusa (pierdem in fiecare an circa un miliard si jumatate de euro doar pe

aceasta directie, diferenta intre importul consistent si exportul cvasiinexistent).

In conditiile in care exportul nostru este, acum, in cadere libera pe singura

relatie care era oarecum echilibrata - aceea cu Uniunea Europeana - deficitul

comercial (si, evident, penuria de valuta) se accentueaza. In aceste conditii,

apare o presiune suplimentara pe leu, presiune care poate conduce la o

depreciere de o mai mare amplitudine decit in ultimele luni. Asta nu din motive

speculative, ci ca efect economic predictibil.

Amputarea

consumului - nu ne referim la bunurile din import - pe piata interna nu poate

decit adinci criza companiilor care deja au probleme cu vinzarile la extern si

care vor fi lipsite si de potentialul debuseu intern. Ceea ce antreneaza

intrarea in recesiune, dupa principiul dominoului.

Acum se

va vedea, treptat, cit de subreda a fost, pe termen mediu si lung, cresterea

economica a ultimilor ani si pe ce premize volatile s-a bazat, de facto:

consumatorism "salbatic" prin indatorare excesiva, umflarea

artificiala a veniturilor in conditiile unei imbunatatiri mai degraba modeste a

productivitatii muncii, o bula imobiliara de tip Caritas.

Oarecum s-a repetat -

sigur, in cu totul alte circumstante - perioada anilor 1968-1977, cind o

indatorare externa excesiva (platita scump in anii '80) a creat, pe moment,

iluzia unei prosperitati si ritmuri de crestere care nu folosit ulterior la

nimic (in 1969 ritmul de crestere al Romaniei nu a fost depasit decit

de...Japonia!!!).

Orice

strategie menita sa mentina un curs de schimb artificial sub limita dictata de

evolutia economica va avea un revers cu efecte la fel dramatice ca

devalorizarea, respectiv dobinzile din sistem, aflate oricum la un nivel extrem

de inalt.

Poate

exista o strategie menita sa-i fereasca pe cei indatorati in anii anteriori de

posibilele efecte ale crizei? Greu de crezut, inclusiv in privinta conservarii

locurilor de munca - daca o companie merge prost, va concedia, indiferent ce

face guvernul (chestiunea cu 10.000 de euro pentru angajatorii de someri este o

gluma).

Poate fi ferit sistemul bancar de posibila deteriorare a valorii

portfoliului de garantii (inclusiv imobiliare, deja mult deteriorate ca pret

comparativ cu doar doua-trei luni in urma), pe care le-au adunat cu o lacomie

care uneori friza inconstienta? Nu. Adevarata miza trebuie sa fie repornirea

cit mai grabnica a motorului semigripat al economiei reale, in paralel cu o

politica de austeritate bugetara menita sa clameze tensiunile la nivel

macroeconomic.

Daca s-ar fi intervenit preventiv macar in urma cu un an de

zile, cind semnele crizei erau deja evidente in plan global - dar la Bucuresti

se cintau ode unei cresteri economice miraculoase - problemele de astazi ar fi

fost mult diminuate, cu sau fara criza globala.

In

treacat fie spus, aceasta criza este folosita ca pretext pentru a ascunde in

dosul ei toate greselile comise de o administratie autohtona. Nu a obligat

nimeni populatia sa se indatoreze excesiv, nici sa fie aplicata o politica

salariala rupta de orice realitate economica (cresterea costului fortei de

munca ne-a descalificat si mai rau in competitia dura de atragere a capitalului

investitional si a umplut doar buzunarele importatorilor).

Si, in general, nu

ne-a obligat nimeni in ultimele doua decenii sa devenim un popor de

"rentieri", descurajind parca sub orice forma productia autohtona de

bunuri de consum si industriale.

Analiza de Eugen

Ovidiu Chirovici