Noua ordine financiara?

Presedintia franceza a tinut sa contureze un punct de vedere comun al membrilor Uniunii inainte de reuniunea G20 din SUA. Citita mai mult printre rinduri, sinteza discutiilor de la reuniunea sefilor de stat si de guvern din UE este un soi de critica destul de dura la adresa americanilor si o subliniere a intentiei ca macar din punct de vedere economic Uniunea sa nu mai stea in umbra aliatilor de peste Ocean si, eventual, sa plateasca politele crizelor.

La rindul sau, dl. Dmitri Medvedev, presedintele Federatiei Ruse, a iesit la rampa si a subliniat necesitatea reformularii regulilor in complicatul paienjenis care inseamna astazi finantele internationale, atacind mai ales doua fronturi: existenta FMI&BIRD ca "jandarmi" monetari si folosirea dolarului ca moneda de referinta pentru preturile si tarifele mondiale. Amintirea momentului 1998, cind Rusia a fost victima unor speculatii salbatice ale capitalului international si s-a lansat in lungi si obositoare negocieri pentru restructurarea datoriei, este probabil inca proaspata la Kremlin.

  

Nici o criza precedenta - si au fost destule - nu a pus la indoiala mai net actualele reguli financiare internationale, dupa ce fundamentele acestora au fost decise la Bretton Woods, in anul 1944. Dupa ce in timpul administratiei Nixon americanii au renuntat la definirea monedei in aur si, ca atare, dolarul a devenit mai expus fluctuatiilor, japonezii - campionii acelui moment economic - de pilda, au formulat, mai timid sau mai apasat, critici cu privire la "domnia" monedei nord-americane.

Dar nimic nu s-a schimbat iar prabusirea Cortinei de fier a resetat atit prioritatile europene cit si cele rusesti pentru un deceniu si jumatate. Macar citeva evolutii ale ultimelor doua decenii, insa, au contribuit la sporirea criticilor:

1. Extinderea puternica a Uniunii; din punct de vedere al ponderii in comertul international si al insumarii PIB, Uniunea Europeana, in ansamblul sau, este un complex economic mai puternic decit SUA (de fapt, cel mai puternic).

2. Ascensiunea Chinei si (mai recent) a Rusiei in economia globala.

3. Punerea serios in discutie a virtutiilor modelului neoliberal al statului minimal, care a primit o gura de oxigen odata cu administratia Reagan in SUA si Margaret Thatcher in UK in anii '80. Crizele anilor '90-2000 au redus apetitul pentru liberalismul economic si au reconsiderat locul si rolul statului.

Modelul financiar avangardist al SUA este astazi caracterizat ca "toxic" in instrumentele sale de noua generatie si socotit un pericol nu doar pentru economia nord-americana, ci pentru economia globala.

4. O succesiune de crize fara precedent prin numar si amploare, incepind cu Mexicul (speculatiile pe pesos) si sfirsind cu cele din SUA (IT in 2001 si imobiliare in 2007).

5. Rolul minuscul al FMI si Banca Mondiala in preventia/diagnosticarea/tratarea acestor crize economice/financiare; percepute ca institutii cvasiamericane - in pofida unei lungi succesiuni de conduceri executive inclusiv nonamericane - ele se afla sub presiunea unor critici fara precedent. De asemenea, FMI se afla in postura unui medic fara medicamente (fonduri banesti) suficiente.

Daca insumam punctele de vedere ale Uniunii si cele ale Rusiei, vedem ca directiile de actiune potentiale pentru viitor sunt cele de mai jos; insa ele nasc mai degraba noi intrebari decit certitudini:

1. O consistenta reforma a FMI&BIRD (UE); reducerea rolului si locului acestora si aparitia unor noi mecanisme de monitorizare/interventie (Rusia). Pozitia Rusiei pare mai radicala, dar si mai neclara institutional: cine si cum ar trebui sa arbitreze jocul financiar? Europenii vad in paralel o crestere interna a rolului BEI, BERD si BCE, institutii eminamente unionale.

Cum si dupa ce criterii vor fi capitalizate mai consistent aceste institutii, care vor fi raporturile "noi" intre national (banci centrale, guverne) si central/unional?

2. Noi reguli, mai ferme, in jocul financiar, care sa excluda riscul nemasurat, jongleriile lipsite de consistenta si lacomia care, toate laolalta sunt socotite responsabile pentru actuala stare de lucruri. Cine trebuie sa elaboreze/implementeze acest "New Deal" financiar? Autoritatile fiecarui stat in parte, in urma unui angajament comun, formulat in cadrul unui "nou Bretton Woods", cum pare sa sugereze reuniunea ministrilor de finante si a sefilor de banci centrale din Brazilia? Autoritati suprastatale investite cu atributiuni in acest sens? Eventuala eliminare a unor produse financiare noi nu inseamna a arunca copilul odata cu apa murdara din albie? O asemenea stare de lucruri nu poate conduce la o incetinire a ritmului economiei globale, cu efect exact invers decit cel dorit in actuala conjunctura?

3. Valul de etatism este socotit, iata, benefic - dar intr-o conjunctura atipica, inflamata de criza. Daca este mentinut si practicat mai apasat in viitor - devenind o "buna practica" la nivel global - nu va insemna un regres?

Sunt guvernele (expresii politice) socotite iarasi buni administratori ai avutiei nationale, in dauna corportatiilor si companiilor? Merita urmat exemplul Chinei, care mentine o autoritate centrala politica severa, sau al Rusiei, care consacra o autoritate administrativa extrem de puternica?

Spiritul reformelor anuntate de dl. Nicolas Sarkozy, in Franta, sau de dna Angela Merkel, in Germania, nu era, inainte de criza, exact reversul, pe alocuri, al unor asemenea formule? (Re)intrarea in scena a statului-providenta poate fi la fel de toxica pentru viitor ca si saritul peste cal a unor corporatii in ultimul deceniu, de vreme ce este limpede ca intregul corp politic (cel care naste expresiile administrative, prin guvernare) mai degraba trece el insusi printr-o criza manageriala si/sau ideologica la nivel global, fiind obiectul unor critici severe din partea observatorilor.

4. Legat de aspectul de mai sus, patronatele par voci destul de palide in dialogul international de la declansarea/extinderea crizei. Confindustria italiana sau industriasii britanici, ca si asociatiile profesionale ale bancherilor nu par sa aiba prea multe de spus, centrul de greutate al deciziilor parind sa se deplaseze rapid doar spre politicienii din guverne. Ne indreptam spre o formula tipica anilor '50, ani de reconstructie postbelica?

Intre pozitia mai nuantata a Uniunii si aceea mai radicala a Rusiei, Statele Unite - ele insele vorbind de o "reforma" simbolizata de dl. Obama - vor trebui nu doar sa-si apere pozitiile ideologice, ci si sa gaseasca o cale de mijloc intre "vechi" si "nou". Deocamdata exista viziuni dramatic diferite intre marii jucatori globali despre ceea ce ar trebui sa insemne o "noua ordine financiara" - conceptual, institutional, managerial.

Reuniunea G20 de la Washington DC poate, din acest punct de vedere, sa puna bazele unui dialog international strigent necesar pentru gasirea celor mai potrivite raspunsuri intr-un timp cit mai scurt.

Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici