Patroni plus salariati nu este egal love

Trei milioane de romani si-au luat lumea-n cap in ultimii zece ani si probabil tot cam pe-atitia se pregatesc sa o faca in urmatorii zece, in timp ce restrictiile pe piata comunitara a muncii se vor ridica. Iar daca in "primul val" am pierdut infirmiere si meseriasi, in al doilea riscam sa pierdem medici, profesori, ingineri bine calificati si bancheri.

Asta inseamna deja substanta nationala, a carei potentiala refacere inseamna decenii si decenii - daca se va mai intimpla, pe fondul unui sistem educational in degringolada el insusi.



Daca patronii romani schiteaza un "portret-robot" destul de sumbru al angajatului tipic (lenes, cirtitor, etc, etc) lucrurile se schimba atunci cind discuti cu patronii din Spania, Italia, Germania sau SUA care au salariati romani: ei ii descriu exact pe dos - disponibili, loiali, cu multa imaginatie si cu o educatie buna. De unde apare aceasta dramatica diferenta de perceptie intre "la noi" si "afara"?!



Raspunsul este mai complicat decit cel scris pe cecul de la finele saptaminii sau ale lunii. Evident ca leafa mult mai substantiala primita constituie un stimulent foarte important, modeleaza atitudini si alimenteaza disponibilitati sporite.

Insa nu este singurul. Muncitorul sau inginerul roman care lucreaza intr-o companie din Germania sau Canada este mai performant si pentru ca sistemele organizationale de management sunt complet diferite. El intra intr-un mecanism bine structurat, bazat pe meritocratie si nu pe capricii si favoritisme.

Relatiile intre diversele compartimente si niveluri de munca/decizie sunt clare, exista un set lesne de asimilat de reguli scrise si nescrise. Bonusul salarial si avansarea vin sa rasplateasca performanta si nu capacitatea de a te viri pe sub pielea "sefului", de exemplu.

Orice specialist in sisteme organizationale poate sa confirme ca avansarea nemeritata a unui nepot sau "nepoate" poate fi pentru o companie un factor mai descurajant/distructiv decit aparitia unui competitor nou pe piata. Un patron sau un CEO nu este un "baronet" pe o inchipuita feuda, ci un membru al echipei, in toate intelesurile termenului.

Pentru ca in 1990 leafa medie in Romania era - in termeni reali - undeva pe la 40 USD pe luna (cam ca in Irak sau Maroc), mai bine de un deceniu romanii au fost obligati sa lucreze pe lefuri de nimic. Costul redus al fortei de munca a fost "secretul" multor reusite patronale - nu viziunea manageriala, nu organizarea structurala puternica, nu tehnologizarea si informatizarea.

Exista expresia de trista celebritate "asteapta zece la usa", prin urmare preocuparea de fidelizare a personalului era ca si nula. Iar acumularea rezultata din "economiile" la costul fortei de munca nu a mers, in multe cazuri, in noi tehnologii si active, care sa creasca competitivitatea pentru vremurile mai complicate care, previzibil, urmau sa vina prin competitia europeana, ci au luat drumul automobilelor de lux si vilelor cu piscina.

Cunosc patroni care ani in sir au locuit in case mai modeste chiar decit cele ale unora dintre salariati - pentru a acumula capital investitional - si nu au avut un deceniu o zi de concediu, dar si patroni care au descoperit Rolexul si Mercedesul inaintea sapunului iar astazi isi fring miinile la talk-show-uri ca salariatii au pretentii deplasate.

Sigur ca daca raportam salariile la productivitatea muncii - si logica economica ne obliga sa o facem - pare limpede ca salariile de Romania sunt asa cum sunt comparativ cu cele din Germania, de pilda. Numai ca este la fel de logic sa ne intrebam in ce masura este vina salariatiilor ca societatea respectiva nu lucreaza la performantele nemtesti si de ce patronii nu au reusit - de cele mai multe ori - sa atinga ei insisi performantele antreprenoriale ale "omologilor" lor.

Si de ce o firma de constructii care lucreaza cu regii de 400-500 la suta (!!!!) - de nevisat in Germania - nu-si plateste angajatii nici macar la nivelul Greciei sau Portugaliei, dupa care se mira - retoric, speram - ca pleaca in strainatate.



Nici politica promovata de echipele guvernamentale care s-au succedat la putere nu a fost de natura sa rezolve ceva. Presiunea fiscala asupra salariilor a fost constant descalificanta - printre cele mai mari din Europa - in numele unei redistribuiri salbatice nu a inexistentei avutii, ci a saraciei, aruncate de colo-colo.

Categorii profesionale cu rol-cheie intr-o societate postindustriala - cele din Educatie si Sanatate, de exemplu - au fost si sunt pur si simplu sacrificate pe altarul tranzitiei.

Aproape ca nu vedem de ce mai investim ani de zile in pregatirea unui medic, de exemplu, pentru ca apoi sa-l platim cu un sfert din leafa portarului unui spital din Franta, aproape imbrincindu-l sa plece in bejanie, spre zone economice mai decente cu cei care nu sunt samsari de terenuri ci au facut greseala sa-si piarda vreo douazeci de ani prin scoli.



Avem toate motivele sa credem ca lectia integrarii nu a fost (inca) digerata de mediul de afaceri si de administratie si ca hemoragia de inteligenta si competenta este subestimata ca impact asupra potetialului de dezvoltare a economiei/societatii romanesti.

Este o problema poate mai grava decit hiperinflatia anilor '90, este poate mai grava decit celebrul deficit de cont curent care-i face sa roada capetele creioanelor pe specialistii din Banca Centrala. La vremea ei, Portugalia, de exemplu, s-a confruntat cu probleme similare - chiar daca nu de amploarea celor din Romania - iar asta s-a vazut si se vede in traseul sau european, in pofida miliardelor de euro care s-au revarsat spre Lisabona.

Deocamdata este pe cale de disparitie lohn-ul din industria confectiilor, domeniu bazat cvasiexclusiv pe munca de "negri" a femeilor platite cu o suta de euro pe luna pentru a sta cocosate peste masina de cusut. Umeaza, potential, si alte domenii, ca intr-un joc de domino.



In ecosistemul economic patronii si salariatii nu sunt dusmani naturali, ci parteneri naturali. Iar acest lucru trebuie inteles atit de primii, cit mai ales de ultimii. Iar neofeudalismul managerial practicat in tranzitie trebuie sa dispara: in Europa in care tocmai ne integram, sau in SUA, a disparut in perioada interbelica, dupa Marea Criza.

Vezi interviul video -1-

Vezi interviul video -2-

Vezi prezentarea cartii " Noua Economie. ABC pentru viitorii milionari"

Un comentariu de Eugen Ovidiu Chirovici