Profetia dupa Krugman

La peste doi ani dupa declansarea celei mai grave crize economice globale din ultimele sapte decenii lectiile acesteia par ca si inexistente. Nimic nu s-a schimbat in mod consistent in circuitele intime ale mecanismului financiar.

Intr-o celebra povestire a lui Hemingway personajele unei drame convin sa se comporte ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Dupa criza ce a ravasit economia globala, jucatorii majori - atit cei statali, cit si cei nonstatali - par sa fi adoptat aceeasi filozofie.

Unul din marii "profeti" ai analizei de astazi - laureatul Premiului Nobel pentru Economie in anul 2008, Paul Krugman - crede ca aceasta stare de fapt nu face decit sa genereze viitoarele crize, tot mai ample ca efecte.

Insa nimanui nu pare sa-i pese; nici macar de opiniile celui care a prevazut, printre altele, "gripa galbena"(criza din Asia de sud-est - 1997) si "guturaiul rusesc"(criza financiara din Federatia Rusa - 1998).

In vreme ce observatorii se contrazic - inca - asupra cauzelor reale ale declansarii crizei, economia globala pare sa-si reia, incet dar sigur, dincolo de lozincile politice, tabieturile/naravurile anilor de inceput ale noului mileniu.

Bonusuri de milioane continua sa curga in buzunarele celor care s-au distins printr-un defectuos management al riscului si, eventual, au jonglat cu miliarde fictive in susul si in josul unei planete tot mai mici. FMI& World Bank Group se erijeaza in rolul pompierului care a ajuns la locul incendiului dupa ce focul mistuise (cam) tot, insa face fotografii de grup eroice cu bietii supravietuitori.

Acordul Basel ll, putin cosmetizat, ramine virful de lance al reformelor bancare menite sa limiteze riscul de contaminare in sistem. Spatiul inadmisibil de riscant dintre economia reala si cea virtuala ramine nepermis de mare, viitoarele "bule" fierbind deja in cazan.

Cu totul altfel au mers lucrurile dupa criza din 1929-1933. Economia s-a schimbat atunci atit de consistent - mai ales datorita teoriilor lui J.M. Keynes - incit la finele anilor '40 deja nu mai semana deloc cu cea anterioara. Nu are rost sa insiruim mutatiile esentiale produse atunci, cunoscute inclusiv de publicul larg.

Aceste mutatii au fost suficient de solide incit sa permita prosperitatea postbelica si o stabilitate destul de solida pentru citeva decenii.

De ce acum nu se intimpla la fel? In primul rind, cred eu, pentru ca spre deosebire de atunci, statul, ca pivot al constructiei sociale, nu mai este capabil acum sa traseze o linie coerenta de reforme si nici sa le implementeze.

Intreaga America statea cu urechea ciulita la radio cind se transmitea celebra emisiune a lui F.D.Roosevelt, "La gura sobei".

La Casa Alba sedea aproape Bunul Dumnezeu, credeau cei care ascultau (pentru prima oara in istorie, informatia era accesibila si analfabetilor - majoritatea locuitorilor din toate statele lumii, in acea perioada). Politicienii de astazi nu mai conving si nu mai au pirghiile pe care administratia le avea atunci.

Politica, in ansamblul ei, a devenit mai mult un circ mediatic decit o solida dezbatere de idei, oriunde in lume. Marii ginditori, atitia citi mai sunt, par a se fi refugiat in mediul univeristar iar vocile lor sunt de mult coplesite de cele ale unor "staruri" de varii facturi.

In al doilea rind, jucatorii nonstatali (de tipul multinationalelor) au o alonja net superioara deceniilor trecute. Teddy Roosevelt isi permitea, la inceputul secolului al XX-lea, sa se ia de piept cu giganti de talia J.P. Morgan sau Vaderbilt.

Astazi asemenea situatii sunt greu de imaginat, in conditiile in care acesti condotieri ai finantelor au acaparat halci intregi din puterea rezervata altadata doar statului-natiune.

Campaniile electorale costa si nimeni nu finanteaza idei si viziuni care nu aduc (si mai multi) bani in buzunarele celor care dispun de capital. Publicul larg nu mai percuteaza la impulsuri ideologice de o natura sau alta, ceea ce reduce aproape la zero arsenalul politicienilor servitori ai statului-natiune.

In al treilea rind, lipsesc insasi viziunile novatoare de care vorbeam in cazul lui Keynes. S-au facut - inclusiv in domeniul economic - progrese teoretice importante in chestiuni de "nisa", dar absenteaza aproape cu desavirsire conceptele integratoare, care pot schita noi pattern-uri pentru viitor.

In aceste conditii, este posibil ca "profetiile" sumbre pe care domnul Krugman le facea in urma cu un an-doi - si anume acelea ca actuala criza nu este decit inceputul unei lungi perioade de instabilitate cronica - sa se dovedeasca in urmatorii ani dezamagitor de precise.

Chiar daca aceasta succesiune de crize poate fi presarata cu episoade de macar aparent reviriment.