Uite podul, nu e podul

In anii '90, pe culoarele sediului central al Grupului Bancii Mondiale din Washington DC circula o celebra anecdota care se potriveste de minune si circumstantelor in care se naste, in inevitabile chinuri, bugetul de stat pe anul in curs.

Anecdota suna cam asa. Presedintele unei tari africane merge in vizita la omologul sau dintr-un stat vecin. In pofida saraciei evidente din acea tara, omul este primit intr-un palat somptuos. Intreaba de unde provin banii pentru acea constructie.

"Cum adica, de unde?!" i se raspunde. "De la Banca Mondiala. Priveste pe fereastra: vezi podul acela?!" Presedintele se uita pe fereastra si vede in departare un pod amarit. "Si ce-i cu asta?!" intreaba el.

"Pai am impumutat bani de la Banca Mondiala pentru a construi podul; o parte din ei i-am deturnat si am construit acest palat." Dupa un an, omul cu palatul ii intoarce vizita omologului sau si este primit intr-un palat de doua ori mai mare. Uimit, intreaba ce si cum.

"Am procedat cum m-ai invatat", il lamureste celalalt. "Priveste pe fereastra; vezi podul acela?" "Nu", primeste raspunsul. "Asta-i chestia", incheie vesel cel care invatase atit de bine "tainele" imprumuturilor de la Banca Mondiala.

Anul trecut am antamat niste imprumuturi care, de bine, de rau, ne-au ajutat sa tinem moneda stabila, pe de-o parte si sa ne platim facturile, cum s-ar spune, in conditiile in care economia inregistra o cadere mult mai severa decit prevedeau cele mai pesimiste prognoze la finele lui 2008.

In acest an, inevitabil, am ajuns la pepeni, cum s-ar spune. Suntem presati de un exercitiu al datoriei publice care se rostogoleste din anul precedent, pe de-o parte, iar o economie vlaguita produce prea putine resurse (din taxe si impozite) pentru a asigura fie si platile curente la nivelul lui 2009.

Concluzia logica - daca nu vrei sa te scufunzi intr-un deficit nesustenabil, pe care nu-l platesc extraterestrii, ci tot noi va trebui la un moment-dat sa o facem - este sa amputezi cheltuielile. Si aici ajungem la esenta problemei. Nu poti sa tai cheltuieile pur si simplu, folosind acelasi "metru" pentru toate sectoarele.

Nu poti sa tratezi, financiar vorbind, Sanatatea, de pilda, la fel cum stabilesti prioritatile la Trasporturi sau la Economie. Pentru a lua decizii responsabile - din punct de vedere economic, dar si social - trebuie sa adaugi amputarilor chirurgicale cel putin alte doua seturi de considerente.

Unul dintre acestea este cel al prioritatilor. Ce-ti propui, cu acest buget, in afara supravietuirii de pe-o zi pe alta, in asteptarea revenirii lumii din criza globala? Intr-o economie de piata, structurarea bugetului public este principala pirghie de relationare dintre stat si mediul de afaceri/societate.

Alta, de o atare anvergura, nici nu exista (sistemul legislativ contureaza doar un cadru, nu intrevine in mod direct asupta unui sector sau altul al economiei). Inevitabil, nu doar in circumstantele in care resursele sunt dramatic limitate (mai mereu sunt, in Romania sau aiurea), se ia o decizie politico-strategica a alocarii acestor resurse, atitea cite sunt.

Vrei drumuri, "tai" de la Educatie sau Aparare. Vrei Educatie, "tai" de la Dezvoltare sau Interne. Si "tai" in limita in care "pacientul" nu ramine fara creier sau ficat, adica nu-i pretinzi sa traiasca precum un zombi din filmele hollywoodiene.

Care sunt prioritatile actualului an, bazate pe o viziune strategica economico-sociala si materializate prin legea bugetului? Numai domnul Emil Boc o stie, macar deocamdata. Noi stim doar ca (mai) toate ministerele s-au trezit cu picioarele amputate sau fara ochi, in urma unor interventii chirurgicale facute mai degraba cu barda decit cu bisturiul.

Al doilea este al limitei de suportabilitate. Exista un prag - mai ales in sectoarele de mare impact social - dincolo de care incepe disolutia sistemului. Daca este sa ne referim doar la Educatie, Sanatate sau Interne, se pare ca acest prag a fost depasit. Cu toate consecintele care decurg - inclusiv pe termen mediu si lung - de aici.

Poti sa pierzi niste specialisti din sistem in citeva luni si sa-ti ia un deceniu sau doua pentru a reface materialul uman si zona de expertiza pe care ai spulberat-o peste noapte.

Or sanatatea si educatia nu sunt "plusuri" in job-description-ul unei tari cu pretentii europene, ci "must"-uri. La fel, era limpede inca de anul trecut ca tara noastra intra intr-o alta zodie a infractionalitatii (am scris un editorial pe aceasta tema, "Jaf armat").

Cu pacienti care isi aduc de-acasa medicamentele, cu medici sau dascali care isi iau lumea-n cap si cu politisti pe bicicleta, viitorul nu suna deloc bine. In acelasi timp - ca-n anecdota cu podul - se mentin intacte naravurile cheltuirii anapoda a banului public ( a se vedea chiar recentul episod al prabusirii podului din Vestul tarii, proaspat inaugurat, de altfel).

Nimeni nu pare sa-si puna problema ca acei bani aruncati in girla, la propriu, puteau fi folositi mai bine intr-un spital sau intr-o scoala, de exemplu. Un buget fara prioritati ascunde o lipsa de strategie reala.

Iar la capatul unui asemenea an, chiar daca economia globala isi va reveni din criza iar statisticile vor arata mai bine decit anul trecut, costurile sociale vor fi enorme.