Administratorii de pensii private estimeaza ca isi vor recupera investitiile pana in 2021

Joi, 23 Aprilie 2009, ora 11:13
1179 citiri
Administratorii de pensii private estimeaza ca isi vor recupera investitiile pana in 2021

 Administratorii de fonduri de pensii private din Romania au investit pana in prezent 1,6 miliarde lei (450 milioane euro), din care 1,1 miliarde lei sunt inregistrati drept pierderi, si estimeaza ca isi vor recupera investitiile abia in 15 ani.

Astfel, potrivit unei prezentari a Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR), care ia incalcul un scenariu median, primul an in care administratorii ar urma sa aiba profit va fi 2021, dupa 14 ani de pierdere (2007-2020).

"Recuperarea investitiilor administratorilor (punctul de breakeven) se va face in 15 ani (anul 2021), cand companiile de administrare incep sa faca profit din aceasta activitate", se spune in prezentare.

In primii doi ani de la lansarea acestei noi piete, companiile au inregistrat pierderi cumulate de 165 milioane lei in 2007 si de 880 milioane lei in 2008.

Administratorii au fost obligati sa recunoasca din punct de vedere contabil, in 2008, ca pierderi toate investitiile realizate la startul sistemului.

Pierderile cumulate ale administratorilor vor atinge un nivel maxim in 2013, de 1,243 miliarde lei, dupa care se vor diminua treptat pana in 2021, an in care companiile vor recupera integral pierderile, potrivit proiectiei APAPR.

Pierderile au fost inregistrate in intregime de administratori, si nu de fonduri, iar cele mai multe provin din cheltuielile de achizitie - marketing, publicitate - si din operatiuni pentru startul sistemului, se arata in prezentarea APAPR.

"Aceste pierderi contabile nu afecteaza soliditatea financiara si operationala a companiilor de administrare, care mai au, chiar si dupa investitiile masive din 2007 si 2008, capitaluri totale de 400-500 milioane lei pentru a sustine activitatea pe viitor", se spune in prezentare.

Totusi, unii administratori vor recurge la reduceri ale capitalului social cu volumul pierderilor contabile realizate, pentru a respecta Legea 31/1990, care impune un anumit raport intre capitalul propriu si capitalul social.

"Veniturile administratorilor sunt inca practic nesemnificative (din comisioanele de administrare), in sistemul de pensii private din Romania existand cele mai mici comisioane din pietele similare din statele Europei Centrale si de Est", potrivit Asociatiei.

Initial, administratorii mizau pe recuperarea mai rapida a investitiilor, in circa 10 ani, insa intre timp au intervenit cateva schimbari pe piata, precum inghetarea, in acest an, a contributiilor pe pilonul II al pensiilor private obligatorii la 2% din salariul brut sau schimbarea regulilor contabile.

In Polonia, piata pensiilor private a demarat in 1999, iar administratorii si-au recuperat investitiile pana in 2008, primul an de castiguri, potrivit APAPR.

Sphera Franchise Group estimează un profit mai mare cu 20% în 2024. Ce indicatori de creștere are în vedere operatorul KFC, Taco Bell și Pizza Hut
Sphera Franchise Group estimează un profit mai mare cu 20% în 2024. Ce indicatori de creștere are în vedere operatorul KFC, Taco Bell și Pizza Hut
Sphera Franchise Group, grupul de companii care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, iar la nivel internaţional, restaurante KFC în Republica...
3 aspecte și bune practici de avut în vedere atunci când investești la bursă
3 aspecte și bune practici de avut în vedere atunci când investești la bursă
Investițiile la bursă pot fi o modalitate eficientă de a-ți crește veniturile și de a-ți atinge obiectivele financiare pe termen lung, însă este recomandat să ai în vedere câteva...
#capital, #cheltuieli, #investitii, #pensii, #private, #profit, #social , #Pensii private