Legislatia privind situatiile de incompatibilitate ale adminstratorilor de pensii se va modifica

Joi, 14 Ianuarie 2010, ora 13:30
949 citiri

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii intentioneaza sa modifice normele care reglementeaza situatiile de incompatibilitate ale managementului sau administratorilor cu privire la raspunderea acestora in a actiona in interesul exclusiv al participantilor la fondul pe care il gestioneaza.

Proiectele de modificare a celor doua norme reglementeaza situatiile de incompatibilitate ale membrilor consiliului de administratie/consiliului de supraveghere, ale membrilor directoratului sau conducatorilor unui administrator de pensii private au fost publicate, miercuri, pe site-ul institutiei, sectiunea Dezbatere Publica, conform principiului transparentei decizionale.

"Astfel, normele aflate in vigoare sunt completate cu prevederi referitoare la institutia consiliului de supraveghere fiind totodata explicitate relatiile de munca, de colaborare sau alte raporturi similare ale personalului de conducere", se arata intr-un comunicat al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii (CSSPP) remis MEDIAFAX.


In acest context, prevederile noilor proiecte de norme constituie un prim pas in ceea ce priveste reglementarea guvernantei corporative la nivelul administratorilor si prevenirea situatiilor care pot genera conflicte de interese si, in ultima instanta, pot defavoriza participantii si beneficiarii fondurilor de pensii private, se mai arata in comunicat.


"Aceste masuri au fost luate in concordanta cu recomandarile Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale in domeniu", se precizeaza in comunicat.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#fonduri pensii private, # administratori, # legislatie , #Pensii private