Ce pensie va primi Papa Benedict al XVI-lea dupa retragere

Luni, 18 Februarie 2013, ora 11:46
2035 citiri
Ce pensie va primi Papa Benedict al XVI-lea dupa retragere

Retragerea neasteptata a papei Benedict al XVI-lea a ridicat mai multe probleme pe care oficialii Vaticanului nu le-au avut in vedere, inclusiv suma pe care acesta o va primi dupa retragere drept pensie.

Dupa ce se va retrage pe 28 februarie, acesta va primi functia de "episcop emerit al Romei" si va primi o pensie lunara de 2.500 de euro, mai mica decat aceea acordata cardinalilor care ies la pensie si care este de 5.000 de euro pe luna, transmite TgCom24 - Mediaset, conform Agerpres.

Papa va parasi cu un elicopter Palatul Apostolic de la Vatican si se va deplasa la resedinta de vara a suveranilor pontifi, la Castel Gandolfo, la 30 de kilometri de Roma, la ora locala 17:00, pe 28 februarie.

Benedict al XVI-lea va petrece o perioada de doua luni, inainte de a se muta intr-o mica manastire din incinta Vaticanului, aflata in spatele cupolei bazilicii Sfantul Petru, unde isi va petrece restul vietii.

Ce se va intampla cu bunurile papei

De asemenea, dupa legislatia in vigoare la Vatican, papa nu va putea transfera la Castel Gandolfo toate bunurile sale si toate documentele, acestea urmand sa ramana in Palatul Apostolic.

In general, dupa moartea unui suveran pontif, resedinta sa din Palatul Apostolic de la Vatican este sigilata, iar toate obiectele si documentele sunt transportate in Arhiva secreta de la Vatican, unde sunt pastrate timp de mai multi ani, inainte de a fi distruse. De data aceasta, insa, situatia este inedita si fara precedent in istoria moderna a Bisericii Catolice.

Papa Benedict al XVI-lea va putea duce cu sine la Castel Gandolfo numai obiectele strict personale: darurile primite in cursul pontificatului sau, care a durat aproape opt ani, corespondenta privata si pianul sau, la care canta muzica sa preferata, cea a lui Mozart.

Toate celelalte obiecte din apartamentul privat al papei, inclusiv mobila si tablourile de mare valoare, vor ramane la Vatican, pentru viitorul suveran pontif, care va fi ales de Conclavul celor 117 cardinali electori, acestia urmand sa se reuneasca in prima jumatate a lunii martie.

#pensie papa, #retragere papa Benedict , #Stiri Pensii