Guvernul nu are bani de pensii in decembrie. Va apela la fondul de rezerva

Vineri, 07 Decembrie 2018, ora 15:28
1156 citiri
Guvernul nu are bani de pensii in decembrie. Va apela la fondul de rezerva
Foto: Ziare.com

Ministerul Muncii a ramas fara bani pentru plata pensiilor in luna decembrie si a cerut guvernului sa suplimenteze fondurile alocate institutiei.

Marius Budai, noul ministru al Muncii, a declarat ca este nevoie de bani atat pentru plata pensiilor, cat si pentru achitarea comisioanelor catre Posta Romana.

"Am mai propus suplimentarea ordinii de zi cu doua hotarari de guvern privitoare la majorarea fondurilor alocate Ministerului Muncii. Prima in valoare de 42,556 milioane lei si a doua de 670 mii lei. Prima a fost necesara pentru inchiderea tuturor calculelor cu valoarea pensiilor pe luna decembrie, iar a doua, dupa cum bine stiti, in sedinta trecuta de guvern s-a majorat cuantumul platilor catre Posta Romana cu comisioanele de plata a pensiilor acasa la oameni si am avut nevoie de aceasta suma pentru acoperirea acestei majorari", a declarat ministrul Muncii, Marius Budai.

Intrebat de unde va lua Executivul acesti bani, Marius Budai a spus ca din fondul de rezerva al guvernului.

"In ultima sedinta de guvern, am prevazut aceasta situatie, pentru ca nu aveam gata toata situatia calculelor pentru luna decembrie si am socilictat guvernului posibilitatea ca intr-o sedinta urmatoare de guvern, in masura necesitatilor, sa avem imputernicire si aprobare sa putem din fondul de rezerva al guvernului sa solicitam acesti bani", a subliniat Budai.

Ministrul Muncii a precizat ca este o situatie normala pentru final de an, pentru ca nu se poate face din timp o estimare exacta a sumelor necesare.

"E o situatie normala pentru sfarsit de an, deoarece in dinamica activitatilor Caselor Judetene de Pensie se schimba foarte mult recalcularile pensiilor, nu putem estima de la inceput exact cati oameni vor opta pentru pensie, pentru ca sunt diferite tipuri de pensie, de la pensie de invaliditate, de limita de varsta sau anticipata si atunci intervine acest reglaj in ultima luna.

Au fost ani cand au fost bani suplimentari si au fost dati inapoi la stat, in anul acesta ne-am trezit cu aceasta suma care a fost estimata ca vom avea nevoie si prinsa in aprobarea pentru accesarea fondurilor necesare din fondul de rezerva al guvernului", a completat Budai.

-Vom reveni cu detalii- ...citeste mai departe despre "Guvernul nu are bani de pensii in decembrie. Va apela la fondul de rezerva" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#bani pensii , #Stiri Pensii