O prevedere din Legea pensiilor a fost declarata neconstitutionala

Marti, 09 Octombrie 2018, ora 15:56
2623 citiri
O prevedere din Legea pensiilor a fost declarata neconstitutionala
Foto: Ziare.com

CCR a admis, marti, o exceptie de neconstitutionalitate si a constatat ca sintagma "preexistent calitatii de asigurat", cuprinsa in Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, este neconstitutionala.

Dispozitiile criticate au urmatorul continut: "Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare in conditii de handicap preexistent calitatii de asigurat beneficiaza de reducerea varstelor standard de pensionare prevazute in anexa nr. 5, in functie de gradul de handicap, dupa cum urmeaza:

a) cu 15 ani, in situatia asiguratilor cu handicap grav, daca au realizat, in conditiile handicapului preexistent calitatii de asigurat, cel putin o treime din stagiul complet de cotizare;

b) cu 10 ani, in situatia asiguratilor cu handicap accentuat, daca au realizat, in conditiile handicapului preexistent calitatii de asigurat, cel putin doua treimi din stagiul complet de cotizare;

c) cu 10 ani, in situatia asiguratilor cu handicap mediu, daca au realizat, in conditiile handicapului preexistent calitatii de asigurat, stagiul complet de cotizare".

In urma deliberarilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca sintagma "preexistent calitatii de asigurat" este neconstitutionala.

In motivarea solutiei de admitere pronuntate, CCR a decis ca sintagma "preexistent calitatii de asigurat" incalca articolul 16 alin. (1) din Constitutie referitor la egalitatea in fata legii si a autoritatilor publice, intrucat nu permite si persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare in conditii de handicap, ulterior calitatii de asigurat, sa beneficieze de reducerea varstelor standard de pensionare, in functie de gradul de handicap.

In opinia majoritatii judecatorilor Curtii Constitutionale, nu exista nicio deosebire obiectiva si relevanta intre categoria persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare in conditii de handicap preexistent calitatii de asigurat si categoria persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare in conditii de handicap ulterior calitatii de asigurat.

Sistemul de pensii, bomba cu ceas: Toti banii statului se duc pe pensii si salarii si traim pe datorie. Ce se va intampla cand cresterea economica va stagna?Noua Lege a pensiilor: Guvernul spune ca elimina inechitatile, dar de fapt le adancesteFantasma pensiilor dublate de PSD: Cateva calcule arata o gaura de 50 de miliarde de lei adusa de noua lege ...citeste mai departe despre "O prevedere din Legea pensiilor a fost declarata neconstitutionala" pe Ziare.com

#prevedere Legea pensiilor neconstitutionala , #Stiri Pensii