Pensia medie lunara a crescut cu 3,7% in T1, la 766 lei

Joi, 14 Iunie 2012, ora 11:46
2293 citiri
Pensia medie lunara a crescut cu 3,7% in T1, la 766 lei

Pensia medie lunara a ajuns la 766 lei in primul trimestru din acest an, cu 3,7% mai mare fata de T1 2011 si cu 0,8% mai mare fata de T4 2011, in timp ce numarul mediu de pensionari a fost de 5,531 milioane persoane, in scadere cu 97.000 persoane fata de T1 2011 si cu 24.000 fata de T4 2011, a anuntat joi INS.

Pensionarii de asigurari sociale detin ponderea majoritara (99,9%) in numarul total de pensionari. Pensionarii de asigurari sociale de stat reprezinta 85,5% in totalul celor de asigurari sociale.

Pensia medie de asigurari sociale de stat a fost de 777 lei in trimestrul I 2012, cu discrepante semnificative in profil teritorial, ecartul dintre valoarea minima si cea maxima depasind 350 de lei (623 lei in judetul Giurgiu, fata de 980 lei in Municipiul Bucuresti).

Pe categorii de pensii, numarul pensionarilor pentru limita de varsta a fost preponderent (71,4%) in cadrul pensionarilor de asigurari sociale. Pensionarii cuprinsi in categoriile de pensii - anticipata si anticipata partial - au reprezentat 2,4%.

Potrivit Institutul National de Statistica (INSINS, indicele pensiei medii reale pentru trimestrul I 2012, fata de trimestrul precedent, calculat ca raport intre indicele pensiei nominale si indicele preturilor de consum a fost de 99,1%.

Numarul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual - indemnizatie sociala), in trimestrul I 2012, a fost de 615.000 persoane, din care 419.400 persoane din sistemul asigurarilor sociale de stat, reprezentand 8,9% din totalul pensionarilor din aceasta categorie si 195.600 persoane din randul pensionarilor proveniti din fostul sistem pentru agricultori, reprezentand 30,5% din totalul acestora.

#pensii T1, #pensie medie lunara Romania , #Stiri Pensii