Exclusiv TOP 7 cele mai mari firme din Romania in functie de profit, realizat de Consiliul National pentru IMM-uri

Miercuri, 20 Noiembrie 2013, ora 16:25
6055 citiri
Exclusiv TOP 7 cele mai mari firme din Romania in functie de profit, realizat de Consiliul National pentru IMM-uri

Firme precum Orange, Raiffeisen sau OMV Petrom lupta pentru primele locuri in clasamentul companiilor care au raportat in 2012 cel mai mare profit brut, top realizat de Consiliul National pentru IMM-uri(CNIPMMR).

Business24 prezinta, in exclusivitate, top sapte cele mai profitabile companii din Romania in 2012:

Locul 1: Orange Romania, profit brut de 654 milioane de lei (147 milioane de euro)

Liderul de piata din telecomunicatii a fost, in 2012, si cea mai profitabila companie din Romania. Orange avea anul trecut 2.798 de angajati si venituri de peste 4,1 miliarde de lei (922 milioane de euro). Orange se afla in competitie directa cu Vodafone pentru cei 13,7 milioane de utilizatori de telefonie mobila din Romania.

In luna martie a acestui an, compania avea 10,2 milioane de clienti. Firma mama, France Telecom, a investit, doar pana in 2004, in jur de 1,4 miliarde de euro pe piata romaneasca.

Locul 2: British American Tabacco Trading: 468 milioane de lei (105 milioane de euro)

Pe locul al doilea in topul firmelor care au raportat cele mai mari profituri in 2012 este British American Tabacco Trading cu 468 milioane de lei (105 milioane de euro). Firma este prezenta pe piata din Romania din anul 1996, pe o piata unde principalii concurenti sunt Philip Morris si Japan Tabacco International.

In anul 2012, British American Tabacco a raportat o cifra de afaceri de 6,6 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro) si avea 300 de angajati.

Locul 3: Holzindustrie Schweighofer SRL: 400 milioane de lei (90 milioane de euro)

Holzindustrie Schweighofer a intrat pe piata din Romania in 2002, cand a construit prima fabrica de cherestea in Sebes. Firma mai are, in prezent, o fabrica de cherestea la Radauti, o unitate de producere a panourilor incleiate la Siret si o fabrica de panele in Comanesti.

Compania din Alba avea anul trecut 1.313 angajati, o cifra de afaceri de 1,81 miliarde de lei (408 milioane de euro).

Locul 4: Raiffeisen Bank - 378 milioane de lei (85 milioane de euro)

Locul al patrulea in clasamentul firmelor care au raportat cel mai mare profit in 2012 este ocupat de Raiffeisen Bank cu un profit net de 378 de milioane de lei (85 milioane de euro). Dupa cota de piata, banca ocupa locul cinci, dupa BCR, BRD, Banca Trasilvania, CEC Bank si Unicredit Bank.

Raiffeisen Bank a raportat un profit in scadere cu 8,7% fata de 2011 cand a banca a raportat un profit dupa plata taxelor de 94 milioane de euro.

Locul 5: Automobile Dacia: 343 milioane de lei (77 milioane de euro)

Pe locul cinci in clasament se gaseste cel mai mare producator roman de automobile, parte din grupul francez Renault. Compania a raportat, la finalul anului trecut, o cifra de afaceri de 12,74 miliarde de lei (2,80 miliarde de euro) datorita unor vanzari de 359.822 de autovehicule.

Anul trecut a fost unul productiv pentru Automobile Dacia intrucat a lansat pe piata, dupa o pauza de doi ani monovolumul Lodgy, Dacia Dokker si Dacia Logan.

Locul 6: Banca Transilvania: 320 milioane de lei (72 milioane de euro)

Anul trecut, Banca Transilvania ocupa locul al treilea in ceea ce priveste cota de piata cu 8%, primele pozitii fiind ocupate de BCR si BRD. Intrarea in acest clasament si profitul raportat de Banca Transilvania anul trecut a constituit o supriza pentru ceilalti jucatori din piata.

Reprezentantii bancii din Cluj-Napoca au reusit sa obtina cresteri notabile ale cotei dupa active de la un an la altul fara sa-si compromita profitul care, in 2012, a sarit cu 40%, pana la 320 milioane de lei. Reorientarea catre segmentul de business a fost, se pare, reteta succesului in cazul acestei institutii financiare.

Locul 7: OMV Petrom Marketing: 303 milioane de lei (68 milioane de euro)

OMV Petrom Marketing este parte a grupului OMV Petrom, cea mai mare companiei din Romania. Firma este pe piata din 1998 si opereaza circa 119 statii OMV, acoperind o cota de piata de 9% in sectorul distributiei de carburanti.

Compania a raportat un profit brut de 303 milioane de lei (68 milioane de euro) ce o pozitioneaza pe locul sapte in topul companiilor cu cel mai mare profit in 2012.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#top profit IMM, #top companii CNIPMMR, #top companii profitabile , #Profit