Moody's a atribuit ratingul de credite 'A3' grupului OMV

Luni, 01 Septembrie 2008, ora 13:36
1384 citiri
Moody's a atribuit ratingul de credite 'A3' grupului OMV

Agentia de evaluare financiara Moody's a atribuit luni ratingul de credite 'A3' grupului energetic OMV, cu perspectiva stabila, aceasta fiind prima evaluare a companiei efectuata de Moody's, arata un comunicat al agentiei de rating.

Cu 31,5% din capital detinut de statul Austriac, ratingul OMV reflecta aplicarea metodologiei Moody's cu privire la emitentii aflati in legatura cu guvernul, ce combina calitatea individuala a creditelor, determinata de marimea medie a sectorului de productie si de pozitia solida in sectorul de rafinare si distributie din Europa Centrala si de Est si sprijinul financiar pe care l-ar putea oferi guvernul Austriei in situatii dificile.


Calitatea individuala a creditelor OMV este evaluata la 9, echivalent cu ratingul 'Baa2', ce reflecta dimensiunile medii ale rezervelor si bazei de productie. Rezerve totale, de 1,2 miliarde barili echivalent de petrol, calculate incepand cu 31 decembrie 2007 si productia actuala de 316.000 barili echivalent petrol/zi, in prima jumatate a anului 2008, pozitioneaza OMV ca o companie medie, comparativ cu alte grupuri petroliere.


Mai mult, grupul este bine pozitionat in piata de rafinare si distributie din Europa Centrala si de Est, datorita posturii de lider din Bazinul Dunarii, unde detine participatii in cadrul a cinci rafinarii si o cota de piata de 20% in sectorul de marketing. OMV beneficiaza de asemenea de o integrare buna a operatiunilor de explorare si productie si a celor de rafinare si distributie, sustinuta de un raport intre capacitatea de productie si cea de rafinare de cel putin 0,5 la 1.


Potrivit Moody's, calitatea creditelor OMV este sustinuta de activitatea managementului, care a transformat fostul jucator din piata locala de rafinare si distributie intr-un grup energetic integrat de dimensiuni medii, printr-o serie de achizitii, dintre care cea mai semnificativa a fost cea a unei participatii de 51% in cadrul Petrom, in 2004.


Totodata, calitatea individuala a creditelor OMV ramane constransa de riscurile asociate cu strategia de crestere ambigua atat in sectorul de exploatare si productie cat si in cel de rafinare si distributie, ce determina mari cheltuieli de capital.

Calitatea individuala a creditelor evaluata la 9 arata de asemenea accesul restrictionat al OMV la afluxul de capital Petrom, precum si provocarile semnificative cu care se confrunta in restructurarea companiei, afectata in trecut de ineficienta, care, potrivit managementului, s-au reflectat in pretul platit pentru Petrom.


Potrivit Moody's, imbunatatirea performantelor operationale ale Petrom va fi un factor cheie pentru ca OMV sa atinga tintele strategice stabilite pentru 2010. Moody's a adaugat ca, in contextul in care OMV cauta sa inlocuiasca rezervele si sa majoreze productia, profilul de risc ar putea deveni mai putin stabil, desi diversificarea geografica ar putea fi considerat un punct forte.