Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

OMV Petrom a rascumparat actiuni proprii in valoare de 200.000 lei

OMV Petrom a rascumparat actiuni proprii in valoare de 200.000 lei

OVM Petrom (SNP) a facut vineri primele tranzactii din programul de rascumparare de actiuni proprii, cumparand de pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) un pachet de 714.000 titluri, ceea ce reprezinta putin peste 7% din totalul actiunilor pe care vrea sa le achizitioneze din piata.

Petrom a platit in medie 0,2737 lei pentru actiunile cumparate vineri, valoarea totala a tranzactiilor fiind de aproape 200.000 lei.

OMV Petrom (SNP) a inceput vineri programul de rascumparare de actiuni proprii de pe piata de capital, titlurile urmand sa fie distribuite catre actualii sau fostii salariati, conform unei decizii AGA din decembrie 2008.


Astfel, potrivit contractului colectiv de munca Petrom, care este in vigoare din 2008, si a protocolului incheiat intre companie si Federatia Sindicatelor Libere si Independente din Industria Petroliera Romana Petrom, actiunile rascumparate vor fi acordate cu titlu gratuit fostilor sau actualilor angajati ai OMV Petrom care au detinut sau detin aceasta calitate oricand in perioada 14 decembrie 2004 si data aprobarii prospectului simplificat de oferta de catre CNVM.


Petrom va rascumpara in cadrul programului maximum 10 milioane de titluri, ceea ce reprezinta 0,02% din capitalul social.


Compania va plati minimum 0,10 lei pe actiune, adica valoarea nominala, si maximum 0,655 lei, cotatie care a fost maximul istoric pana la data adoptarii hotararii in AGA.


"Distribuirea cu titlu gratuit a actiunilor dobandite in cadrul programului de rascumparare descris in cele de mai sus va fi demarata numai dupa aprobarea de catre CNVM a prospectului simplificat, urmand ca OMV Petrom sa distribuie, cu titlu gratuit, un numar de 100 de actiuni fiecarei persoane indreptatite", arata comunicatul companiei.


Programul va dura pana la 18 luni din momentul publicarii hotararii AGA in Monitorul Oficial, adica 19 ianuarie 2009, ceea ce inseamna ca OMV Petrom mai are la dispozitie circa 6 luni pentru derularea rascumpararilor.


Totodata, actiunile cumparate din piata vor fi distribuite salariatilor in cel mult un an de la momentul achiziitiei.


Actiunile vor fi platite din profitul distribuibil sau din rezervele Petrom, cu exceptia celor legale. Programul de rascumparare se va realiza prin intermediul casei de brokeraj Unicredit CAIB Securities.


 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3651 ori
Citeste mai multe despreactiuni capital ovm petrom rascumparare