OMV Petrom scumpeste carburantii din nou

Marti, 01 Martie 2011, ora 22:48
1909 citiri
OMV Petrom scumpeste carburantii din nou

Compania OMV Petrom, controlata de Grupul OMV din Austria, a majorat de marti seara preturile de referinta la benzina cu 8 bani/litru si la motorina cu 6 bani/litru, ca urmare a cresterii nivelului accizelor, prin eliminarea facilitatilor pentru promovarea utilizarii biocarburantilor, informeaza Newsin. 

"Pana la aceasta data, produsele cu continut de biomasa beneficiau de o acciza redusa.

Prevederile legale privind aplicarea accizei reduse pentru produse energetice care contin in volum produse obtinute din biomasa au fost abrogate incepand de astazi (marti, 1 martie, n.r.), ceea ce a generat o crestere a preturilor de referinta cu 8 bani/litru pentru benzine cu continut de minim 5% biomasa si cu 6 bani/litru pentru motorine cu continut de minim 5% biomasa", au anuntat marti seara reprezentantii OMV Petrom.

Astfel, litrul de benzina Premium fara plumb 95 costa 5,07 lei, benzina Top Premium fara plumb 99+ este 5,45 lei/litru, in timp ce sortimentul de benzina OMV Carrera 95 costa 5,21 lei, iar cel de OMV Carrera 100 este 5,87 lei/litru.

Litrul de motorina Top Nordic Diesel (Top Euro Diesel 5) costa 5,26 lei, motorina OMV Sprint Diesel este 5,28 lei/litru, in timp ce litrul de motorina Euro Diesel 5 este 5,06 lei, iar cel de OMV Alpin Diesel costa 5,60 lei.

Preturile Petrom pot varia cu maximum +/-5% fata de preturile de referinta. Ultima modificare a pretului carburantilor a fost operata de Petrom pe 25 februarie, cand compania a scumpit carburantii cu 9 bani/litru. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#omv petrom, #scumpire benzina, #pret carburanti , #stiri Petrom