OMV, cea mai mare companie petroliera din Europa Centrala, a anuntat luni ca va cobori valoarea contabila a activelor rafinariei Arpechim cu circa 160 milioane dolari, din cauza consumului energetic, a costurilor fixe foarte ridicate si a randamentului nesatisfacator al produselor. OMV a cumparat rafinaria in 2004, cand a preluat SNP Petrom, cea mai mare companie petroliera din Romania.
OMV a mai anuntat luni ca productia de petrol si de gaze naturale a crescut in al treilea trimestru
cu 1,9% fata de trimestrul precedent, sustinuta de majorarea volumelor in
Austria.
Productia a crescut la 316.000 barili echivalent de petrol pe zi, de la 310.000 barili in al doilea trimestru, a anuntat grupul austriac OMV pe pagina sa de internet. Marja de rafinare a companiei, diferenta dintre pretul petrolului nerafinat si pretul produselor rafinate,
a scazut la 6,24 dolari, de la 6,76 dolari in trimestrul precedent, potrivit OMV.
Productia
Petroma fost de 193.000 barili echivalent pentrol/zi, in scadere fata de 194,000 bep/zi, in al doilea trimestru.
In ceea ce priveste sectorul gazelor, Petrom a avut o productie
de 1,05 miliarde metri cubi, in scadere fata de 1,15 miliarde metri cubi, in al doilea trimestru.
OMV a investit in sectorul productiei din Austria, Romania si Kazahstan, pentru a compensa scaderea productiei in campurile petroliere din Marea Nordului. Compania urmareste
sa majoreze productia la 400.000 barili in 2010 si sa obtina o capacitate suplimentara de productie de 100.000 barili.
"Definitivarea dezvoltarii campurilor Strasshof si Ebenthal din Austria a oferit cantitati suplimentare de gaze naturale", a anuntat OMV,
in timp ce productia din Romania si Marea Britanie nu a atins capacitatea maxima, din cauza lucrarilor de intretinere. OMV a vandut in al treilea trimestru
5.81 miliarde tone produse rafinate, cantitate putin schimbata fata de trimestrul anterior.