Petrom: Scumpirea carburantilor, determinata de cotatii, taxe si curs valutar

Miercuri, 26 Ianuarie 2011, ora 23:38
1657 citiri
Petrom: Scumpirea carburantilor, determinata de cotatii, taxe si curs valutar

Petrom a anuntat ca majorarea preturilor la carburanti, de 24% la motorina si 20% la benzina, in 2010, a fost determinata exclusiv de modificarea taxelor, in primul rand cresterea TVA, de fluctuatia cotatiilor internationale la aceste produse si de deprecierea leului in raport cu dolarul, informeaza Mediafax.

Anuntul vine in contextul publicarii concluziilor unui raport ANAF, potrivit caruia pretul la pompa a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fara a fi determinat de evolutia cotatiilor de bursa la titei, cursul valutar si taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, castigurile nefiind reflectate corespunzator.

Totodata, premierul Emil Boc a declarat, miercuri, ca majorarea pretului carburantilor nu poate fi justificata prin povara fiscala impusa de stat prin taxele percepute companiilor petroliere.

"Nu comentam informatiile si nici calificativele aparute in presa referitoare la companii petroliere. Suntem o companie listata, cu un nivel ridicat de transparenta, iar rezultatul activitatilor noastre, politica de preturi precum si alte informatii relevante au fost comunicate exhaustiv. Toti indicatorii nostri financiari sunt calculati pe baza standardelor internationale si romanesti si sunt auditate de catre companii internationale de top. Suntem pregatiti sa raspundem in continuare oricaror solicitari de informatii din partea autoritatilor", arata Petrom intr-o declaratie de presa.

Compania sustine ca preturile practicate de Petrom au o evolutie dinamica, bazata pe cotatiile internationale la carburanti precum si pe concurenta pe piata. In plus, preturile sunt influentate de politica fiscala si de cursul de schimb, arata compania controlata de grupul austriac OMV.

"Componenta de taxe in pretul carburantilor reprezinta circa jumatate din pretul carburantilor. Petrom reflecta cotatiile internationale intr-o maniera moderata. Preturile practicate de Petrom continua sa fie printre cele mai mici din Romania, iar pretul mediu aplicat de catre operatorii din Romania este printre cele mai mici din Uniunea Europeana", arata Petrom, reluand astfel informatii comunicate si anterior de companie.

Petrom prezinta modul in care au evoluat preturile companiei, date pe care compania le-a prezentat ANAF in cursul inspectiei fiscale.

Astfel, motorina vanduta de companie s-a scumpit, din ianuarie 2010 pana in decembrie 2010, cu 24%, de la 3,78 lei/litru la 4,7 lei/litru. Impactul taxelor asupra evolutiei pretului a fost o contributie de 8%, iar cel al cotatiilor internationale la motorina si deprecierea leului fata de dolar a fost de 16 puncte. Calculul a fost efectuat pe baza mediilor lunare ale pretului de referinta Petrom.

In cazul benzinei cresterea a fost de 20%, de la 4,02 lei/litru la 4,82 lei/litru. "+8% a fost impactul taxelor (marirea TVA de la 19% la 24% a avut cel mai mare impact) si +12% a fost impactul cotatiilor internationale la benzina si deprecierea RON vs. USD", conform companiei.

Petrom aminteste ca este cel mai mare contribuabil la bugetul general consolidat al statului, contributia din ultimii aproape sase ani fiind de circa noua miliarde de euro.

"Numai la nivelul anului 2009, contributia Petrom a avut o pondere de 12% in bugetul de stat. Calculul acestor obligatii si plata lor se face cu respectarea prevederilor legale si la timp. Petrom este cel mai mare investitor din sectorul energetic, iar investitiile noastre s-au ridicat la peste 6 miliarde de euro in ultimii 5 ani si 9 luni", arata compania.

La randul lor, reprezentantii Rompetrol apreciaza ca raportul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala contine "o serie de neclaritati" care nu reflecta situatia actuala, precum influenta cursului valutar.

"Rompetrol a pus la dispozitia ANAF si a Consiliului Concurentei toate informatiile solicitate, oferind si lamuriri privind modul de formare al pretului si evolutia componentelor care intra in alcatuirea acestuia. Modul de interpretare al datelor ramane la latitudinea institutiilor statului, dar din primele concluzii aparute in presa observam ca exista o serie de neclaritati care nu reflecta situatia actuala. De exemplu, influenta cursului valutar, in special leu/dolar, in modul de formare al pretului final este semnificativa, tinand cont ca materia prima este importata si platita in dolari. La acestea, se adauga si influentele macroeconomice", a comunicat Rompetrol.

ANAF a intocmit un raport privind producatorii si distribuitorii de carburanti in care se spune ca pretul la pompa a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fara a fi determinat de evolutia cotatiilor de bursa la titei, cursul valutar si taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, castigurile nefiind reflectate corespunzator.

Principalele companii care distribuie carburanti in Romania sunt OMV Petrom (SNP), Rompetrol, Lukoil si MOL.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#taxe, #cresterea TVA, #preturile la carburanti, #carburanti, #deprecierea leului, #taxe, #curs valutar, #benzina, #motorina, #petrom, #companii petroliere , #stiri Petrom