Bancherii au ieftinit creditele imobiliare sau ipotecare

Marti, 23 Februarie 2010, ora 12:30
1186 citiri
Bancherii au ieftinit creditele imobiliare sau ipotecare

Creditarea ipotecara da semne de dezghetare dupa doi ani in care cumpararea unui imobil a fost practic imposibila pentru romani. Dobanzile mari au facut creditele ipotecare de neatins.

Una din primele banci care a dat semne ca dobanzile la creditele ipotecare au scazut in aceasta luna a fost Piraeus Bank, informeaza EVZ.

"Pentru creditele ipotecare/ imobiliare, banca a aplicat reduceri ale marjei situate intre 0,4% si 1,25%, in functie de procentul de finantare acordat. In aceste conditii, noile dobanzi nominale pornesc de la 6,2%", anuntau reprezentantii bancii.

Potrivit unor calcule, rata pentru un credit de 50.000 euro pe 360 de luni, cu un procent al finantarii de 75% din pretul unui imobil, a scazut, conform noilor dobanzi, cu 12 %, de la 373 euro la 328 euro.

In aceasta luna si cei de la Royal Bank of Scotland (RBS) Romania anuntau ca dobanda practicata pentru un credit ipotecar este, in euro, 6,5% pe an.

In aceste conditii, DAE va avea o valoare de 6,85%. In schimb, pentru un imprumut in moneda nationala, dobanda ajunge la 13,5%, fixa in primul an, iar apoi devine variabila. 

#bancheri, #credite, #imobiliare, #ipotecare, #banci , #stiri Piraeus Bank