Bancile incep sa vanda apartamentele clientilor care nu-si mai achita creditele

Miercuri, 02 Septembrie 2009, ora 09:15
1934 citiri
Bancile incep sa vanda apartamentele clientilor care nu-si mai achita creditele

Sute de case si terenuri, a caror valoare porneste de la 5.000 de euro si poate atinge sute de mii sau milioane de euro, sunt scoase la vanzare de banci pentru a recupera datoriile neachitate la termen de catre clienti, insa majoritatea licitatiilor se desfasoara foarte discret.

Ofertele destul de bune, cu discounturi de 20-40% fata de pretul pietei, nu sunt publice de exemplu pe site-urile bancilor decat in doua cazuri, la Raiffeisen si Bank Leumi.

"Multi doritori nu au acces la avizierele unde se afiseaza anunturile, iar majoritatea bancilor nu publica pe site-urile proprii liste cu bunurile executate silit pe care le scot la vanzare sau, atunci cand le prezinta, e posibil ca informatiile sa nu fie vizibile. La unele judecatorii avizierele au o suprafata relativ mica, iar multi executori bancari trebuie sa negocieze cu grefierii pentru a afisa publicatiile de vanzare, deoarece avizierul este inchis cu lacat", explica Ilie Dinu, seful corpului de executori bancari al Raiffeisen Bank.

Desi legea obliga bancile sa publice anunturile de vanzare si la sediul primariilor locale, numarul publicatiilor de vanzare este relativ mic. "In general, publicam in jur de cinci sau cel mult sapte anunturi noi pe luna, insa un astfel de anunt poate ajunge sa fie afisat si de doua sau trei ori, deoarece, in multe cazuri, imobilele nu se vand si licitatiile se repeta", a explicat Mihaela Golea, sefa serviciului juridic contencios al Primariei Sector 4. 

"In prezent avem de-a face cu o tendinta mai mare de default in ceea ce priveste creditele imobiliare si ipotecare comparativ cu anul trecut, desi acest trend pare deocamdata sa se mentina in limite normale. Numarul cazurilor de executare silita este mai mare cu circa 10% in acest trimestru, fata de aceeasi perioada a lui 2008", potrivit lui Dinu de la Raiffeisen, care a precizat ca "au inceput deja sa apara semne vizibile de depreciere a pietei creditelor".

 

Cum se face vanzarea imobilului?

Procedura de vanzare a unei locuinte ipotecate dureaza in medie intre doua si trei luni de la momentul in care restantierii nu mai pot plati ratele. "Prevederile din contract devin executorii in momentul in care debitorul nu reuseste sa plateasca trei rate consecutive din imprumut, fapt care indreptateste banca sa demareze urmarirea silita a garantiei", potrivit lui Dinu.

Ulterior, banca solicita corpului de executori bancari, in cele mai multe cazuri un organism privat, sa inceapa executarea silita a imobilelor sau terenurilor. La primirea cererii din partea bancii, executorul intocmeste un dosar cu documente privitoare la garantia care urmeaza sa fie executata silit si cere avizul de incepere a procedurii de la judecatoria din zona in care se afla imobilul sau terenul ipotecat.

Dupa obtinerea acestui aviz, executorul trebuie sa identifice imobilul si sa il anunte pe proprietarul acestuia ca isi poate plati datoriile in termen de 15 zile de la data primirii notificarii de la banca. Urmatoarea etapa a procedurii, potrivit lui Ilie Dinu, este inscrierea imobilului in cauza in Cartea Funciara.

Ulterior, executorul judecatoresc apeleaza la un expert care intocmeste un raport de evaluare a valorii reale a locuintei ipotecate.

Bancile calculeaza in continuare dobanzi penalizatoare la creditele restante, mai mari decat cele platite in mod normal de debitori la rambursarea imprumuturilor, potrivit sefului executorilor de la Raiffeisen, care precizeaza ca ratele si avansul platite pana la inceperea executarii silite nu sunt returnate catre cei care contracteaza creditele. In cazul in care locuinta ipotecata se vinde mai scump decat valoarea creantelor datorate bancii, proprietarul primeste restul sumelor rezultate in urma licitatiei.

"La licitatie poate asista oricine, insa cei care iau parte propriu-zis trebuie sa completeze o oferta, sa vina cu un act de identitate si sa depuna o garantie de participare, care reprezinta 10% din valoarea imobilului, valoare echivalenta cu pretul de pornire al licitatiei. In cazul achizitiilor realizate in numele unor firme, de obicei la aceste documente se adauga si o aprobare din partea adunarii generale a actionarilor", potrivit sefului executorilor bancari de la Raiffeisen.

Preturile de vanzare pentru locuintele aflate in proces de executare silita sunt in general sub pretul pietei.

In cazul Piraeus Bank, o garsoniera scoasa la licitatie din zona Lacul Tei cu o suprafata de circa 40 de metri patrati are un pret de pornire de 39.000 de euro, iar in zona astfel de garsoniere se vand in medie la preturi cuprinse intre 45.000 si 50.000 de euro. Un apartament cu doua camere de pe Calea Grivitei scos la vanzare de Piraeus are un pret de pornire de aproximativ 70.000 de euro, in conditiile in care in zona preturile ating si 80.000 de euro.

Si preturile practicate de Raiffeisen Bank sunt similare. Un apartament cu 3 camere din Giulesti, cu o suprafata de 60 de metri patrati, are un pret de pornire de 50.000 de euro, insa in zona astfel de apartamente se vand in medie la preturi cuprinse intre 70.000 si 90.000 de euro. Un apartament cu trei camere din Piatra Neamt este vandut de banca la un pret de 45.000 de euro, in conditiile in care pretul pietei atinge in medie 60.000 de euro.

#imobile, # discounturi, # banci, # vanzari, # restantieri, # licitatii, # executare silita , #stiri Piraeus Bank