Moody's pune sub supraveghere ratingurile a cinci banci elene prezente si in Romania

Joi, 04 Martie 2010, ora 09:20
1361 citiri
Moody's pune sub supraveghere ratingurile a cinci banci elene prezente si in Romania

Agentia de evaluare financiara Moody's a pus sub supraveghere, cu posibilitate de revizuire in scadere, ratingurile a cinci banci elene prezente si in Romania, National Bank of Greece, EFG Eurobank Ergasias, Alpha Bank, Piraeus Bank si Emporiki Bank of Greece.

Decizia vizeaza calificativele celor cinci banci pentru depozite si credite, se arata intr-un comunicat al Moody's., precizeaza Mediafax.

In plus, agentia a pus sub supraveghere, cu implicatii negative, si calificativul individiual, care evaluaeaza soliditatea financiara, pentru toate bancile analizate, cu exceptia Emporiki, precizeaza Mediafax.

Cele cinci banci se confrunta cu presiuni asupra rezultatelor financiare si a bonitatii, ca urmare a situatiei economice din Grecia si mai multe state din Europa de Sud-Est.

In ultimii ani, mai mai ales in Grecia, cresterea economica a incetinit, iar portofoliile de credite neperformante au crescut, avand un impact negativ asupra profitabilitatii institutiilor financiare.

Volatilitatea de pe pietele financiare a cauzat dificultati de finantare si a crescut dependenta bancilor elene de fondurile accesate pe termen scurt, in special de la Banca Centrala Europeana (BCE).

Oportunitatile pentru banci de a obtine conditii favorabile pe pietele interbancare s-au redus, se arata in comunicat.

Moody's considera, insa, ca institutiile elene de credit vor beneficia de finantare de la BCE pana la revenirea increderii pe pietele financiare, iar baza solida de depozite continua sa le confere elemente puternice de stabilitate.

Analiza Moody's pentru o eventuala revizuire in scadere va lua in calcul cele mai recente rezultate financiare si impactul conditiilor economice si financiare dificile asupra performantelor bancilor.

Parte a procesului de analiza, Moody's va evalua si capacitatea statului elen de a sustine sistemul bancar daca va deveni necesar.

Specialistii Moody's continua sa considere ca probabilitatea ca statul sa se implice daca va fi nevoie este foarte ridicata.

Alte patru banci elene monitorizate de Moody's, respectiv Agricultural Bank of Greece (ATEbank) si Marfin Egnatia Bank, prezente si in Romania, respectiv Attica Bank si General Bank of Greece, nu au fost puse sub supraveghere de catre agentie.

Alpha Bank, Piraeus Bank, Emporiki Bank of Greece, ATEbank si Marfin Egnatia Bank sunt prezente in Romania sub brand propriu, in timp ce National Bank of Greece si EFG Eurobank controleaza Banca Romaneasca, respectiv Bancpost.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#supraveghere, # banci elene, # rating , #stiri Piraeus Bank