Porsche continua ofensiva pe piata din China cu supercar de 2,2 mil dolari

Marti, 22 Ianuarie 2013, ora 12:06
1586 citiri
Porsche continua ofensiva pe piata din China cu supercar de 2,2 mil dolari

Producatorul auto german Porsche, parte a grupului Volkswagen, va lansa anul viitor in China SUV-ul compact Macan si masina de 2,2 milioane de dolari 918 Spyder, sperand sa cucereasca cea mai mare piata auto din lume, unde a avut succes cu modelul Cayenne.

Profitand de popularitatea Cayenne, cel mai bine vandut model Porsche in China, compania germana va promova noul Macan si va dubla numarul de dealership-uri din China in 2014, a declarat Helmut Broeker, directorul Posche pentru piata chineza, intr-un interviu pentru Bloomberg.

Porsche mizeaza pentru 2014 pe vanzarile din China, care va deveni cea mai mare piata de desfacere pentru constructorul german.

Succesul modelului Cayenne se datoreaza cresterii puternice a cererii pentru SUV-uri in ultimii ani, modelul de teren fiind cea mai bine vanduta masina Porsche pe piata chineza.

Porsche a inceput de asemenea sa preia comenzi pentru supercarul 918 Spyder, care va costa in China 2,2 milioane de dolari dupa includerea taxelor.

Compania nu intentioneaza sa urmeze exemplul altor producatori auto prin deschiderea de fabrici in China pentru a evita taxele de import, deoarece clientii platesc pentru un automobil creat si fabricat in Germania, a mai afirmat Broeker.

Porsche va deschide anul viitor la Shanghai, in apropierea complexului de Formula 1, un centru de training pentru soferi, cu circuit si poligon auto.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#Porsche SUV Macan, #Porsche lansare SUV China, #Porsche vanzari China , #stiri Porsche