Pretul aurului a atins 859 dolari/uncie

Miercuri, 14 Mai 2008, ora 14:13
1467 citiri
Pretul aurului a atins 859 dolari/uncie

Pretul aurului a coborat pana la un minim al ultimei saptamani pe piata europeana, dupa ce dolarul si-a mentinut castigurile fata de alte valute, dar in Asia si in Orientul Mijlociu au revenit pe piata bijutierii si alti cumparatori de lingouri, scrie Reuters.Cotatia spot a aurului a fost de 859,30 dolari/uncie, un minim ce nu mai fusese inregistrat din 5 mai, dupa ce metalul galben fusese tranzactionat la 862,85/863,85 dolari/uncie, nivel ce este totusi in scadere fata de cel de 866,55/867,95 dolari/uncie, atins marti seara pe piata new-yorkeza.


In ceea ce priveste evolutia cotatiei altor metale pretioase, platina s-a ieftinit pentru scurt timp pana sub nivelul de 2.000 dolari/uncie, iar apoi a inceput sa se scumpeasca din nou, ca urmare a cumpararii speculative.


"Cumpararea de lingouri se deruleaza bine", a comentat, pentru Reuters, un analist pentru piata metalelor pretioase de la compania MKS Finance, Frederic Panizzutti. "Sigur, cumpararea de lingouri nu se desfasoara la fel de bine ca acum doua saptamani, dar asistam inca la o evolutie pozitiva", a precizat Panizzutti, cu privire la cererea de lingouri de pe piata asiatica si din Orientul Mijlociu.


"In ceea ce priveste piata europeana, in general interesul pentru cumpararea de aur este scazut, atat in ceea ce priveste lingourile, cat si a contractelor. Ne asteptam, insa, ca jucatorii de pe piete sa fie iar interesati de aur si sa determine o scumpire a metalului galben, desi e nevoie de o consolidare la o cotatie cuprinsa undeva intre 850 si 950 dolari/uncie", a adaugat Frederic Panizzutti.


Cotatia aurului a coborat cu mai mult de 16% de la nivelul maxim istoric de 1.030,80 dolari/uncie, din 17 martie, mai ales ca urmare a marcarii de profit si a aprecierii dolarului.


Dolarul s-a apreciat miercuri, pe baza castigurilor inregistrate marti dupa publicarea statisticilor pentru comertul cu amanuntul din Statele Unite, iar jucatorii de pe piete urmaresc cu atentie statisticile pentru inflatie, care ar putea clarifica intentiile bancherilor de la Federal Reserve, sistemul american de banci centrale, cu privire la evolutia politicii monetare.


Pe piata asiatica a lingourilor, dealerii au observat interes din partea cumparatorilor din Indonezia si Vietnam, corelat cu o scadere a cererii din  India, cel mai mare consumator de aur, dupa incheierea unui sezon de sarbatori locale.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...