Se schimba modul in care se stabileste pretul gazelor si electricitatii. Ce planuri are ANRE

Luni, 05 Februarie 2018, ora 17:18
5604 citiri
Se schimba modul in care se stabileste pretul gazelor si electricitatii. Ce planuri are ANRE
Foto: CC0 Creative Commons

Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) vrea sa schimbe din temelii, anul acesta, modelul de piata la electricitate si gaze, precum si metodologiile de stabilire a preturilor, a anuntat, luni, presedintele institutiei, Dumitru Chirita.

"Anul acesta va fi anul schimbarii modelului de piata la energie electrica si gaze. Schimbarile vor fi realizate in acest an, astfel incat ele sa fie functionale pe deplin de la 1 ianuarie 2019. Piata de energie electrica s-a dezvoltat mai repede, in timp ce la gaze ritmul nu a fost acelasi. La energie electrica vrem sa instituim un nou model de piata, astfel incat pe tot lantul productie-consum sa realizam o distributie echilibrata a beneficiilor si sa nu mai inregistram fenomene de tipul celor din 2017", a spus oficialul ANRE, in cadrul conferintei de aniversare a 10 ani de la listarea la bursa a Transgaz.

El a reiterat ideea ca ANRE vrea sa instituie teste de stres, astfel incat sa fie analizate comportamentul operatorilor si efectele la consumatorul final in cazul unor evenimente de tipul iesirii din piata a unor capacitati de producere.

"La gaze, vom institui in acest an un nou model de piata, care sa reflecte noua realitate din sector, respectiv ca avem o piata liberalizata la productia de gaze si la valorificarea gazelor din piata si o piata reglementata la consumatorul final. Ne intereseaza sa avem cat mai mare lichiditate in tranzactiile in sistem public si nediscriminatoriu si, la consumatorul final, cel casnic, unde exista tarife reglementate, pretul sa fie cel care rezulta din cererea si oferta din piata", a continuat Chirita.

Presedintele ANRE a fost intrebat de jurnalisti care au fost cauzele care au dus la scumpirea gazelor din 10 ianuarie.

"Cresterile la gazele naturale au avut loc ca urmare a unor metodologii pe care eu le-am gasit in vigoare la ANRE, care, cum va spuneam, se vor schimba din temelii"

, a raspuns el.

Chirita a mai afirmat ca autoritatea va revizui sistemele de tarifare la energie electrica si gaze in sistemul de distributie si transport, astfel incat sa fie stimulate investitiile.

Totodata, intrebat ce vor insemna pentru consumatori toate aceste modificari, el a raspuns:

"In primul rand, regulile de tranzactionare vor fi mult mai transparente si, asa cum observati, de la 1 ianuarie 2018 pe piata de energie lucrurile au inceput sa se schimbe, nu asa de mult cum mi-as dori, dar sensul este corect.

Sper si la gaze sa se intample acelasi lucru, iar consumatorul sa aiba un beneficiu direct, adica preturile sa reflecte cererea si oferta.

Noi ne-am angajat sa transpunem rapid in legislatia secundara noile modele de tranzactionare, codul retelei, punctul virtual de tranzactionare si toate drepturile si obligatiile pe care le au participantii la piata, astfel incat aceste reguli sa nu mai fie la fel ca si pana acum, in sensul in care totul se transfera la consumatorul final".

Chirita a adaugat ca, pe zona de retea, unde exista monopoluri naturale, tarifele trebuie sa reflecte costurile justificate si cota de dezvoltare cu rata de recuperare a capitalului investit aferenta.

"Vom insista ca aceste cote de dezvoltare sa fie cele reale si nu cele care au fost uneori angajate de catre operatori si neonorate", a mai spus oficialul ANRE.

ÎCCJ, decizie care vizează mii de șoferi: Norma juridică privind despăgubirile prin RCA este clară
ÎCCJ, decizie care vizează mii de șoferi: Norma juridică privind despăgubirile prin RCA este clară
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis că norma juridică privind valoarea reparaţiei şi implicit a despăgubirilor prin asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) este este...
Care vor fi primele telefoane echipate cu noul procesor Snapdragon 8 Gen 4
Care vor fi primele telefoane echipate cu noul procesor Snapdragon 8 Gen 4
Yogesh Brar a anunțat recent pe platforma X (fosta Twitter) că primele dispozitive echipate cu noua generație de procesor Snapdragon 8 Gen 4 vor fi lansate în octombrie 2024, iar detaliile...
#pret gaz, #pret energie electrica , #Pret gaze