Publicitatea TV, in scadere cu 20% fata de 2008

Marti, 03 Martie 2009, ora 15:04
1726 citiri
Publicitatea TV, in scadere cu 20% fata de 2008

Incasarile din publicitate ale principalele statii de televiziune din Romania sunt in scadere cu peste 20% fata de anul 2008, potrivit datelor ce iau in calcul perioada 1 - 15 februarie, furnizate de compania Media Hub

Daca, in prima jumatate a lunii ianuarie, presa scrisa din Romania a fost pusa fata in fata cu o scadere deloc neglijabila a numarului de reclame, acesta nu a fost decat inceputul unei perioade delicate din punct de vedere financiar.

In mod firesc, reducerii investitiilor in publicitatea din presa scrisa i-au urmat masuri de criza precum reducerile salariale si de personal, scaderea numarului de pagini si a tarifelor de rate-card, iar in unele situatii s-a luat chiar decizia extrema de inchidere a publicatiei, cum a fost, saptamana trecuta, cazul cotidianului Compact din trustul Ringier.

Posturile de televiziune din Romania nu sunt scutite nici ele de efectele negative ale crizei. Chiar daca, de la inceputul anului, singura veste proasta majora din piata a fost scaderea cu 20 de procente a salariului tuturor angajatilor trustului Intact, adica inclusiv pentru cei din Antena 1 si Antena 3, presiunea pe care criza economica o pune asupra pietei de media ar putea determina si alte masuri.

Sigur este, la aceasta ora, ca suma totala investita de publicitari in primele 15 posturi de televiziune din tara a fost, pentru primele 15 zile din februarie, de aproximativ 13,9 milioane de euro net, cu 21,3 % mai mica fata de cea investita in aceeasi perioada a anului trecut, cand au fost alocate aproximativ 17,7 milioane de euro. Anul 2009 inseamna insa nu doar o scadere a sumelor investite, dar si o schimbarea in ierarhia celor mai cautate posturi TV, dupa sumele incasate din publicitate.

Astfel, daca in 2008, postul cu cele mai mari incasari in intervalul 1-15 februarie, Antena 1, figura cu o estimare neta de patru milioane de euro, primul loc in topul aferent aceleiasi perioade din 2009 revine postului Pro TV, dar cu incasari de 35% mai mici decat cele ale detinatorului primei pozitii de anul trecut.

In aceeasi ierarhie, postul Realitatea TV, principala televiziune de stiri din Romania potrivit datelor de audienta, a urcat, in 2009, un loc fata de anul trecut, ajungand pe locul cinci dupa sumele incasate din publicitate. Odata cu reducerea investitiilor in publicitatea TV a scazut, in mod firesc, si numarul de spoturi difuzate.

In 2008, pentru perioada analizata, Antena 1 a difuzat aproximativ 5.900 de spoturi, in timp ce, in 2009, numarul reclamelor la acelasi post a ajuns la 3.831. Tot in intervalul 1-15 februarie, Prima TV a difuzat, in 2009, cu aproximativ 2.000 de reclame mai putin ca in 2008, iar Pro TV, cu 1.443.

Numarul total de spoturi difuzate, in perioada 1-15 februarie 2008, de principalele 15 posturi de televiziune din tara a fost de aproximativ 70.000, mai mare cu 18% fata de numarul de spoturi difuzate in aceeasi perioada in 2009. Exista insa si posturi care au beneficiat de o crestere a numarului de spoturi difuzate.

Kanal D, de pilda, a avut, in perioada 1-15 februarie 2009, cu 1.400 mai multe decat in acelasi interval de anul trecut, iar Acasa TV, cu 477 mai multe. Potrivit estimarilor Media Hub, in 2009, pretul unui spot TV s-a ieftinit, in medie, cu 11 euro net pentru primele 15 zile din februarie, fata de aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la 243 euro. 

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#publicitate, # spoturi, # publicatie , #stiri Pro TV