Scade interesul top managerilor pentru stock options

Joi, 15 Mai 2008, ora 12:23
1292 citiri
Scade interesul top managerilor pentru stock options

Preluarea de actiuni la preturi preferentiale de catre top manageri (sau pachetul de stock options), una dintre cele mai populare modalitati de plata pe termen lung a acestora, a scazut cu 5% in ponderea pachetelor salariale ale directorilor generali din SUA in 2007, fata de anul precedent, potrivit unui studiu al firmei de consultanta Hay Group.

In schimb, tot mai multe companii au optat anul trecut pentru modalitati de plata bazate pe bonusuri de performanta. Astfel, in 2007, circa 47% dintre beneficiile CEO au fost acordate pentru atingerea performantei, cu 6% mai mult decat in 2006, in timp ce accentul pe stock options a scazut de la 42%, in 2006, la 37%, anul trecut.

Recompensarea prin pachete de actiuni a scazut cu 7% in cadrul a 128 de companii si cu 14% la 63 dintre companiile participante la studiu. Cei mai multi top manageri au fost platiti in raport cu obiectivele-cheie de afaceri si prioritatile strategice ale companiei. Insa, in cazul in care compania nu atinge un anumit nivel de performanta, CEO-ul respectiv risca sa nu primeasca nimic.


Cele mai multe dintre companiile incluse in studiu au raportat o crestere medie a venitului net intre 7,9% si 9% anul trecut. Salariile de baza ale directorilor Generali americani au crescut cu 4%, pana la 1,1 mil. $ pe an, iar beneficiile in bani au crecut cu 4,7% anul trecut, pana la 2,3 mil. dolari pe an.

De asemenea, stimulentele acordate de catre companiile americane pe termen lung au crescut cu 3,5%, ajungand la o medie de 8,8 mil. dolari anual. Cel mai bine platit CEO din SUA este Edward Whiteacre, CEO-ul operatorului telefonic ATT, cu un venit de 18,7 mil. euro. Acesta este urmat de executivul de la Procter&Gamble, A. G. Lafley, care a avut un venit anual de 18,1 mil. euro. Studiul Hay Group a fost realizat pe aproximativ 200 de companii care au realizat venituri de cinci miliarde dolari si care au depus declaratiile de venit dupa 1 octombrie 2007.


Venituri

Cel mai bine platit CEO din SUA este Edward Whiteacre, CEO-ul operatorului telefonic ATT, cu un venit de 18,7 milioane de euro. Acesta este urmat de executivul de la Procter&Gamble, A. G. Lafley, care a avut un venit anual de 18,1 milioane de euro.