Atentie, afaceristi romani! Vin campionii si "rechinii" din afara

Marti, 05 Iulie 2011, ora 14:14
2493 citiri
Atentie, afaceristi romani! Vin campionii si "rechinii" din afara

Romania urmatorilor 10 ani va cunoaste o serie de achizitii din partea companiilor de dimensiuni mari, numite si "industry sharks" - care fac tranzactii de peste 3 miliarde de dolari -, dar si din partea campionilor internationali, a declarat Vasile Iuga, Country Managing Partner la PricewaterhouseCoopers.

Regulile capitalismului spun ca exista o rata mare de esec la trecerea de la prima generatie, a celui care a construit afacerea, la generatia a doua, a copiilor. Este vorba de o rata de esec de 70%.

Este un moment in care managerii profesionisti pot sa faca diferenta. Nu avem suficienti manageri profesionisti", a explicat marti reprezentantul companiei de consultanta, prezent la conferinta "Cei mai mari jucatori din economie", cu tema "Lectiile crizei pentru urmatoarea perioada de crestere economica", organizata de Ziarul Financiar si PwC Romania.

Iuga a aratat ca, in acest context, sustine indeea implicarii sectorului privat in formele de invatamant.

"Lacunele din educatie costa Romania procente din PIB", a afirmat reprezentantul PwC.

In acest an, promovabilitatea la bacalaureat este de 44,47% la nivel national, inaintea contestatiilor.

Iuga a adaugat ca pe viitor proprietarii de companii si managerii ar trebui sa stie mai bine incotro se indreapta afacerea pe care o conduc.

Potrivit companiei de consultanta, in urmatorii 10-15 ani, in Romania se va manifesta o concentrare la nivelul firmelor locale si achizitii din partea companiilor dimensiuni medii (campioni internationali), dar si a companiilor de demensiuni mari, cu un grad sporit de internationalizare, care cumpara de regula la preturi de peste 3 miliarde de dolari (industry shark).

Intr-o analiza PwC a primelor 500 de companii din Romania in functie de cifra de afaceri, mai mult de jumatate (55%) sunt firme locale, insa acestea realizeaza doar 27% din cifra totala de afaceri a companiilor din esantion.

Doar 9% din Top 500 companii romanesti pot fi incadrate in categoria industry shark (companii foarte mari), iar ele gerereaza 23% din cifra de afaceri de la nivelul anului 2009.

"Numarul ridicat al companiilor «local specialist», pozitioneaza economia din Romania, in ansamblu, in faza de lansare, cu un potential de consolidare semnificativ in urmatorii 10-15 ani.

Avand in vedere caracteristicile procesului de concentrare globala, este de asteptat ca in prima etapa, atentia marilor grupuri internationale sa se indrepte catre companiile cu profilul «regional hero»", a spus Iuga, citand o lucrare publicata de PwC cu titulul "Formulele de succes pentru urmatoriu deceniu".

Definite drept companii cu grad scazut de internationalizare, de regula cu prezenta nationala sau regionala, dar cu un nivel ridicat de diversificare a produselor sau serviciilor, "regional hero" sunt relativ putine la numar in Romania (18%), dar genereaza 42% din cifra de afaceri a esantionului.

"Preluarea unei companii regional hero este cea mai rapida cale de acces la o cota de piata pentru un grup care isi face intrarea pe o piata emergenta", a mai spus Iuga.

In categoria "regional hero", PwC include companii precum OMV sau BRD, in timp ce in categotria shark intra companii precum celor din piata telecom, Vodafone, Orange sau Romtelecom.

De altfel, industria telecom este singura din Romania detinuta aproape in totalitate de catre campioni internationali sau industry shark.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#economie romania, #procent promovabilitate bac, #procente pib , #stiri PWC Romania