RADET sustine ca ELCEN nu a anuntat-o ca ar putea limita distributia de caldura

Marti, 23 Septembrie 2008, ora 13:54
1437 citiri
RADET sustine ca ELCEN nu a anuntat-o ca ar putea limita distributia de caldura

Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice (RADET) Bucuresti nu a fost informata de Electrocentrale Bucuresti (ELCEN) ca ar putea furniza caldura doar partial, in aceasta iarna, a precizat, pentru NewsIn, directorul regiei, Virgil Ramba

Anterior, ElCEN a anuntat intr-un comunicat de presa ca, in aceasta iarna, ar putea limita distributia de energie termica in Bucuresti si Constanta, deoarece RADET nu si-a achitat datoriile de 450 de milioane de euro.

Cu toate acestea, Virgil Ramba crede ca bucurestenii nu au motive de ingrijorare. "Nu se va opri caldura in aceasta iarna. RADET discuta si va discuta in continuare cu ELCEN problema datoriei", a afirmat directorul regiei.

Potrivit ELCEN, datoriile celor doua societati de distributie se ridica la 714 milioane lei pentru RADET Bucuresti si 148 milioane lei RADET Constanta, la care se adauga penalitati in valoare de 608 milioane lei si, respectiv, 121 milioane lei, care nu pot fi anulate, fiind prevazute in Codul Fiscal.


Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a afimat ca datoriile RADET Bucuresti sunt consecinta incapacitatii manageriale manifestata de-a lungul timpului de conducerea regiei.

Cea mai mare parte a datoriilor regiei sunt vechi de peste 13 ani. Astfel, potrivit municipalitatii, datoriile istorice ale RADET dateaza, in mare parte din 1995 si totalizeaza 550 de milioane de lei.