Raiffeisen Bank lanseaza un card de debit preplatit

Joi, 18 Iunie 2009, ora 15:16
2560 citiri
Raiffeisen Bank lanseaza un card de debit preplatit

Raiffeisen Bank si RêvEurope lanseaza cardul de debit preplatit Visa Raiffeisen Bank, disponibil fara a fi necesara deschiderea unui cont curent si destinat tinerilor care folosesc numerarul si fac tranzactii pe internet, a anuntat, joi, institutia de credit.

"Acesta este singurul card preplatit care le permite romanilor sa trimita bani in tara direct de pe telefonul mobil, fiind in acelasi timp primul card de debit preplatit emis de o institutie bancara romaneasca. Clientii pot obtine acest card de la o serie de agentii Raiffeisen Bank din Bucuresti, iar in viitorul apropiat si de la comercianti", se arata intr-un comunicat al bancii, potrivit Mediafax.

Cardul este disponibil imediat, pe baza completarii unei cereri-contract, fara a fi necesara deschiderea unui cont curent.

Suma disponibila pe card este valoarea incarcata anterior de client, ceea ce limiteaza riscul la tranzactiile pe internet, iar alimentarea cu numerar se poate face la unitatile bancare si la comerciantii agreati.

Clientii care solicita cardul si il alimenteaza cu numerar pot face cumparaturi online, pot efectua plati acolo unde cardurile de debit Visa sunt acceptate, pot retrage numerar de la bancomatele din toata lumea si pot folosi serviciul mobil integrat YAP pentru a transfera bani prietenilor si familiilor in tara sau pentru a-si verifica soldul direct de pe telefon, printr-un simplu SMS.

De asemenea, ei isi pot gestiona contul online. Cardul de debit preplatit Raiffeisen Bank Visa poate fi obtinut pe loc, pe baza prezentarii documentelor de identitate, in prezent de la sase unitati Raiffeisen, si costa 18 de lei.

Potrivit celor mai recente date, banca detine peste 1.000 de bancomate, 8.500 de POS-uri si are in portofoliu 1,5 milioane de carduri de debit si peste 300.000 carduri de credit. La sfarsitul anului trecut, banca avea 553 de unitati.

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Raiffeisen, # card debit, # telefon, # tranzactii , #stiri Raiffeisen