Franta blocheaza planurile fuziunii dintre Renault si Nissan: Alianta sa ramana asa cum este!

Luni, 09 Noiembrie 2015, ora 12:43
6530 citiri
Franta blocheaza planurile fuziunii dintre Renault si Nissan: Alianta sa ramana asa cum este!
Foto: Wikimedia

O eventuala fuziune intre constructorul auto francez Renault si grupul nipon Nissan nu intra deocamdata in viziunea de viitor a premierului Manuel Valls.

Cu 19,7% din actiuni detinute de stat, guvernul de la Paris este cel mai mare actionar al companiei Renault si poate dicta politica de achiziii si fuziuni a acesteia, anunta Bloomberg.

Pentru moment, oficialii de la Paris se arata multumiti de alianta cu partenerul japonez, dar nu iau in considerare o eventuala fuziune a celor doi producatori de masini.

"Ne dorim sa conservam aceasta alianta. Nu avem in intentie o fuziune", a explicat premierul francez in cadrul unui interviu pe postul de radio Europe 1.

Valls a mai spus ca alianta dintre cele doua firme nu traverseaza niciun moment de cumpana, iar increderea aratata directorului general Carlos Ghosn, care conduce ambele companii, este la cote la fel de inalte ca si pana acum.

Premierul Frantei a afirmat ca intentioneaza sa reduca participatia statului francez in cadrul Renault la doar 15%, dar nu a oferit un orizont de timp in care se va petrece acest lucru.

In cadrul grupului Renault-Nissan se inregistreaza o tensiune in crestere, dupa ce statul francez a intervenit pe piata crescand procentul de actiuni detinute in cadrul companiei Renault fara a-l instiinta pe directorul executiv Carlos Ghosn de aceasta decizie.

Sprijinit de ceilalti directori din cadrul Renault, Goshn vrea sa blocheze intentia statului de a-si creste reprezentativitatea la vot in consiliul de administratie al companiei prin intermediul legii Florange care permite dublarea numarului de voturi pentru investitorii pe termen lung.

Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta, în colaborare cu Misinformation Combat Alliance (MCA), a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor generate prin inteligență...
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile, prin introducerea unei caracteristici îmbunătățite de „partajare audio”....
#fuziune Renault Nissan, #premier Franta, #actiuni Renault, #industria constructoare masini , #Management