Jerome Olive: Masinile si Renault ma pasioneaza

Sambata, 11 Mai 2013, ora 00:00
2559 citiri
Jerome Olive: Masinile si Renault ma pasioneaza

Pentru Jerome Olive, seful Renault Romania, fiecare concretizare a unui proiect de vehicul sau de piesa mecanica este o sursa de emotie si de satisfactie. Perioada petrecuta in Romania si mandatul pe timp de criza au reprezentat o adevarata provocare pentru el, dar si o sursa importanta de experiente, sustine acesta.

Jerome Olive vorbeste intr-un interviu acordat Business24 despre planurile companiei sale in urmatoarea perioada, despre masinile electrice ca viitor al industriei auto, dar si ca prima optiune personala.

Iubeste masinile, pretuieste activitatea si influenta femeilor in domeniul auto si isi dedica putinul timp liber ramas familiei si ciclismului.

"In 2013 ne vom concentra pe produsele lansate recent, dar si pe proiectele mecanice. Anul trecut si la inceputul acestui an ne-am reinnoit aproape complet gama de vehicule produse la Mioveni. Proiectele de crestere capacitara pentru motoare, cutii de viteze si turnatoria de aluminium sunt de asemenea prioritare", a declarat managerul Renault, pentru Business24.

In ceea ce priveste masinile electrice, crezul sau si al companiei pe care o conduce este ca acestea (vehiculele electrice) sunt singura inovatie posibila in domeniul transportului auto care poate reduce semnificativ emisiile de dioxid de carbon, tocmai de aceea ele reprezinta un proiect strategic pentru Renault-Nissan.

Ati lansat recent un model electric in Romania, dupa ce, in 2011, ati anuntat un parteneriat cu Electrica, Schneider Electric si Siemens pentru a dezvolta o retea de alimentare a masinilor electrice. Este aceasta masina electrica modelul catre care se indreapta Renault in Romania?

Vehiculul electric este un proiect strategic pentru Alianta Renault-Nissan. Alianta ne-a oferit avantajul competitiv in baza caruia ne-am stabilit obiectivul ambitios: acela de a deveni lideri mondiali in comercializarea pe scara larga a VE. In Romania, Renault a avut o abordare responsabila cu privire la vehiculele electrice.

De aceea, in iunie 2011 am creat un grup de lucru cu trei parteneri din domeniul energetic: Electrica, Siemens si Schneider si am inceput discutiile cu administratiile locale pentru a le obtine sprijinul.

Crezul Renault este ca vehiculul electric este, pe termen scurt si mediu, singura inovatie posibila in domeniul transportului auto pentru a reduce de maniera semnificativa emisiile de CO2 la utilizarea vehiculului.

Daca ar fi sa alegeti intre o masina electrica si una pe combustibil, ce alegere ati face?

Bineinteles ca vehiculul electric.

La Geneva ati prezentat Renault Captur, primul crossover urban de la Renault, noul Kangoo ZE si noul Clio GT 120 EDC. Pe cand le vom vedea si in Romania?

Renault Captur va fi lansat in curand, iar Noul Kangoo Z.E. este prevazut pentru a doua parte a anului 2013. Gama Clio va fi completata in Romania cu modelul varf de gama Clio RS 200 EDC.

Revenind la conducerea Renault, ce tip de manager este Jerome Olive?

Prioritatea noastra este de a ne satisface fiecare client. Experientele mele in productie in calitate de manager si sef de unitate, dar si in managementul de proiecte, iar in prezent de management la nivel international, imi sunt foarte utile pentru a intelege complexitatea activitatii noastre.

Perioada petrecuta in Romania, unde exista toate activitatile unui constructor auto, mandat pe timp de criza, a reprezentat o adevarata provocare, dar si o sursa importanta de experiente.

Ati organizat recent Gala Femeilor de Succes Renault Romania. De unde a pornit aceasta traditie la Renault?

La inceputul lui aprilie, in acest an, am organizat prima editie a Galei Femeilor de Succes din Renault Romania. Am premiat un numar important de femei din companie, sarbatorind cele 5.555 femei care contribuie alaturi de barbati la performanta Renault Romania.

In lumea Renault, profesiile nu au gen. Femeile contribuie nu doar la crearea masinilor dar, conform studiilor, influenteaza 65% din deciziile de cumparare de masini noi. Asa ca, avem de ce sa fim mandri.

Initiativa s-a nascut in companie, iar diversitatea este o preocupare pe care Renault o are la nivel mondial. In 2010, s-a lansat la nivel mondial reteaua Women@Renault - o retea mixta de femei si barbati care vizeaza consolidarea proportiei de femei-barbati si serveste drept mecanism al performantei globale a companiei.

Aceasta retea este prezenta in 11 tari, printre care si Romania, unde este activa atat in intern, in cadrul companiei, cat si in extern. Recent, la initiativa retelei Women&Renault, 11 elevi din Mioveni cu rezultate scolare bune au primit din partea a 300 de angajati Renault Romania cadouri pentru Paste.

Care este cea mai mare satisfactie profesionala pe care ati experimentat-o din postul de Director General Renault?

Fiecare concretizare a unui proiect de vehicul sau de organ mecanic este o sursa de emotie si de satisfactie. Reinnoirea intregii game Dacia cu Duster, Noul Logan, Noul Sandero, Sandero Stepway este pentru mine o mare mandrie.

Ce pasiuni are directorul Renault Romania? Cum alegeti sa va relaxati?

Masinile si Renault ma pasioneaza. Profesional, iubesc produsele auto, munca pe teren, alaturi de echipe.

Familia este esentiala pentru mine. Parcursul meu profesional a beneficiat de sprijinul familiei. Imi dedic timpul familiei si ciclismului.

Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini, deschizând posibilitatea utilizării sale chiar și pentru telefoanele mai vechi, începând cu cele care rulează Android 10. Aplicația Gemini,...
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
#Jerome Olive Renault Romania, #pasiuni Jerome Olive, #Renault 2013, #Renault masini electrice , #Management