Dinamism sustinut la bursa

Sambata, 16 Decembrie 2006, ora 17:04
1095 citiri

Ultima sedinta a saptamanii a adus un spor de dinamism la bursa, vizibil in valoarea totala a tranzactiilor si in oscilatiile indicilor. Se pot identifica doua faze in evolutia de astazi a bursei, una de entuziasm, ce a tinut pana la jumatatea sedintei si o a doua in care ostilitatile le-au condus vanzatorii, pe volume in crestere.

Indicii au inchis toti pe minus, BET cu 1,35% scazand sub palierul de 8.000 puncte, iar indicele general al pietei BET-C s-a depreciat cu 1,26%. Dupa un salt la peste 63.000 puncte, indicele BET-FI a intrat pe o panta descendenta pana la finalul sedintei inregistrand o scadere de 0,28%. Ritmul de tranzactionare a fost mai intens, pe volume mai mari decat in sedinta precedenta, ceea ce a dus la un nivel al tranzactiilor de 93,6 milioane RON.

Segmentul petrolier a tras valoarea indicilor in jos, inregistrand scaderi semnificative in dreptul celor doua titluri reprezentative de la bursa. Petrom (SNP) a cumulat un rulaj de peste 4,8 milioane RON pe un volum de tranzactionare de 8,6 milioane actiuni, insa tendinta de consolidare in jurul pretului de 0.5700 RON/actiune a fost incheiata. SNP a inchis mai jos cu 3,54% la 0,5450 RON/actiune si astfel s-a instalat, dupa prima ora a sedintei, o tendinta de scadere. Si in cazul Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) s-a intamplat cam acelasi scenariu, dupa o incercare de consolidare in jurul pretului de referinta, de la jumatatea sedintei cursul s-a incadrat pe o panta descendenta atingand minimul zilei la 0,0880 RON/actiune. Ultima tranzactie s-a realizat la 0,0895 RON/actiune, in scadere cu 2,51% fata de pretul de inchidere din sedinte de ieri.

In sectorul bancar nu s-a remarcat decat BRD-GSG (BRD), insa din pacate prin scaderea cursului. Dupa atingerea unui maxim la 18,8000 RON/actiune, BRD a intrat pe o panta puternic descendenta pana la finalul sedintei, cand a inchis la minima zilei de 17,9000 RON/actiune (-3,24%).

La Categoria I, contrar evolutiei generale de scadere, titlurile Turbomecanica Bucuresti (TBM) au inregistrat cea mai semnificativa apreciere a cursului pe un volum de tranzactionare in crestere fata de cel din sedintele precedente. TBM a cumulat un rulaj de peste 2,74 milioane RON, cursul urcand pana la 0,7500 RON/actiune, insa a inchis cu un pas de cotare mai jos mantinandu-si un avans de 2,76%. Volumul mare de astazi se datoreaza unui ordin mai mare din prima parte a sedintei, de circa 3 milioane de actiuni, la 0,74 RON.

Segmentul SIF parea in prima parte a sedintei sa continue pe aceeasi linie pe care a evoluat ieri, la un moment data avand in medie un avans de aproape 3%. Insa incepand cu a doua parte cotatiile au inceput sa coboare treptat, la final cel mai afectat fiind SIF Transilvania (SIF3) care a inchis la 2,9600 RON/actiune (-1,33%). SIF Moldova (SIF2) a inregistrat cel mai mare rulaj la nivelul pietei de 22,32 milioane RON, dar a inchis la acelasi nivel cu pretul de referinta la 3,1100 RON/actiune. SIF Oltenia (SIF5) a fost singurul titlu din segmetul financiar care a inchis in usoara crestere, la 3,3700 RON/actiune (+0,90%), pe fondul unui rulaj total de 21,03 milioane RON.

In piata Rasdaq, s-au realizat tranzactii semnificative cu titlurile DAFR (Dafora Medias) in valoare de 10,72 milioane RON, fiind transferate 4,29 milioane actiuni reprezentand aproximativ 13% din capitalul social al companiei. In ultimul timp fondurile de investii Julius Baer si-au consolidat pozitia in cadrul companiei Dafora, la vanzare situandu-se actionarul Calburean Gheorghe. Tot in piata principala, titlurile FLAD (LCS CONF Flacara) au facut de asemenea obiectul unor schimburi semnificative in valoare de 2,73 milioane RON, fiind tranzactionate 61 mii actiuni la un pret mai jos cu 9,7% fata de cel de referinta. Transferurile au reprezentat 71,47% din capitalul social al companiei, iar la ultima raportare actionarul majoritar era compania Leotex Industries SA care detinea o participatie de 57,36%.

Astazi a fost ultima zi de subscriere in cadrul ofertei publice CCC Blue Telecom, insa aceasta nu s-a incheiat cu succes deoarece dintr-un total de 19,88 milioane actiuni au fos subscrise doar 9,46%. IPO-ul la Alumil este inca in derulare, ultima zi de subscriere va fi pe 18.12.2006, insa deja de astazi oferta a fost suprasubscrisa cu peste 10,17% fata de oferta totala, in numar de 6,25 milioane de actiuni la pretul de 4,6 RON/actiune.

Telefon : +(40) 749.044.044
Fax : +(40) 31.805.79.09
email : office@primet.ro
Pagina internet : www.primet.ro