Rompetrol a platit la bugetul de stat 8 miliarde dolari

Joi, 03 Iunie 2010, ora 14:01
1668 citiri
Rompetrol a platit la bugetul de stat 8 miliarde dolari

Grupul Rompetrol a platit, din anul 2000 pana in prezent, la bugetul de stat 8 miliarde dolari, din care 3,5 miliarde dolari au fost achitate din 2007, anul preluarii pachetului majoritar de catre compania de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan, si pana acum, bani constand in taxe, accize, impozite, potrivit NewsIn.

"Nivelul total al investitiilor Grupului Rompetrol in perioada 2007-2009 s-a ridicat la peste 700 milioane dolari, iar pentru acest an Rompetrol si-a bugetat investitii de aproximativ 240 milioane dolari, din care circa 170 milioane dolari vizeaza continuarea planurilor de dezvoltare a rafinariei Petromidia", a declarat joi directorul general al Grupului Rompetrol, Saduokhas Meraliyev.

Unul dintre obiectivele Grupului pentru perioada 2010 - 2011 vizeaza si continuarea programului de majorare cu circa 25% a capacitatii de procesare a rafinariei Petromidia, pana la 5 milioane de tone de materie prima, in conditiile in care diminuarea marjelor de rafinare si scaderea cererii de produse petroliere au determinat reducerea/inchiderea unor unitati de rafinare din Europa.

De asemenea, numarul angajatilor a crescut din 2007 cu 5%, la 9.600 angajati in cele 12 tari in care Grupul Rompetrol isi desfasoara activitatile, din care peste 8.000 in Romania.

Altfel, CEO-ul Grupului Rompetrol a spus ca va continua discutiile cu reprezentantii Ministerului Economiei si Ministerului Finantelor pentru a identifica si adopta pana la sfarsitul lunii septembrie solutii viabile pentru ambele parti pentru plata datoriei istorice a rafinariei Petromidia de 603 milioane dolari.

Recent, Rompetrol Rafinare a anuntat ca intentioneaza sa isi majoreze capitalul social cu 450 milioane lei in scopul "unei plati partiale si rascumpararii unei parti corespunzatoare din obligatiunile emise de societate". 

In contul obligatiunilor, Grupul a platit din 2004 pana in prezent catre bugetul de stat dobanzi de 226 milioane dolari, valoarea totala a acestora la scadenta urmand sa ajunga la 250 milioane dolari.

#rompetrol, #buget, #miliarde, #datorie , #stiri Rompetrol