Ce gasesti la Rosia Montana daca sapi mai adanc: inginerii financiare si tertipuri legale

Marti, 17 Septembrie 2013, ora 13:08
3873 citiri
Ce gasesti la Rosia Montana daca sapi mai adanc: inginerii financiare si tertipuri legale

Rosia Montana, proiectul care a creat "valtoare" atat pe scena politica cat si pe strazile Capitalei, prin ample proteste ale celor care nu sustin exploatarea, ridica si probleme de constitutionalitate, dar si niste scheme financiare prin care compania incerca sa isi "supradimensioneze" veniturile.

Exploatarea de la Rosia Montana a starnit "aprige incrancenari" pe scena politica, tocmai pentru ca este un proiect cu o miza sociala foarte mare. Pe de o parte, sunt cei care au protestat 16 zile la rand in Bucuresti, pe de alta parte sunt minerii care au ramas in mine mai multe zile la rand, cerand autoritatilor sa permita exploatarea ca ei sa aiba unde sa lucreze.

Taberele s-au impartit, iar surprizele nu au intarziat sa apara. Ca asa-i..in politica. Pe de o parte, presedintele Romaniei, Traian Basescu spune ca legea este din start neconstitutionala si ca nu va primi avizul Curtii Constitutionale. Pe de alta parte, premierul Ponta promite organizarea unei comisii parlamentele care sa analizeze toate aspectele legate de proiectul Rosia Montana. La randul sau, presedintele PNL, Crin Antonescu se pozitioneaza contra proiectului si cere respinderea lui.

Totusi, dincolo de aspectele "discutabile" ale acestui proiect, exista o serie de probleme de natura juridica pe care el le ridica.

Exproprierile facute de RMGC pe teritoriul Romaniei

Din punct de vedere legislativ, una din problemele pe care le ridica acest proiect este legata de modul in care se vor face exproprierile. Considerata proiect de importanta nationala, statul roman da "mana libera" RMGC la exproprieri.

Practic, RMGC poate deveni proprietarul sau concesionarul oricarui imobil necesar exploatarii miniere asupra carora unitatile administrativ teritoriale detin dreptul de proprietate publica sau privata. Procedura de expropriere se face in 45 de zile fara o dezbatere sau licitatie publica.

Astfel, exploatarea miniera de la Rosia Montana a fost declarata "lucrare de utilitate publica si de interes public national deosebit". Ceea ce inseamna liber la exproprieri in mare viteza, fara nici un drept de opozitie si contra.

"Sa zicem ca RMGC face exproprierile si plateste despagubirile. Dar apoi poate cere Statului sa onoreze sumele. S-ar putea ca Statul Roman, din redeventele pe care le va incasa, abia sa acopere costul exproprierilor decise de RMGC", a declarat avocatul Cristian Rusu, citat de publicatia Bihon.ro.

Actionarii RMGC raman mosieri in Apuseni

Proprietarii RMGC sustin, intr-o prezentare postat pe propriul site, ca au reusit, pana in luna iunie 2013, sa obtina acces la 60% din suprafata totala de teren necesara inceperii lucrarilor de constructie la proiectul minier - 1.257 de hectare. Controleaza, deci, 757 de hectare, dintre care, 61% apartineau unor proprietari privati, iar restul de 304 hectare erau in proprietate publica.

Programul de achizitie de locuinte a facut parte dintr-un proiect amplu al RMGC, care a fost suspendat in februarie 2008, ca urmare a intreruperii procesului de evaluare a impactului asupra mediului al proiectului. 125 de familii au ales sa se mute in cartierul Recea din Alba Iulia, construit de RMGC, ceea ce a ridicat foarte mult piata imobiliara din aceasta localitate.

"Compania Rosia Montana functioneaza pe baza unor ilegalitati"

Avocatul Gheorghe Piperea a explicat modul in care compania a "reusit" sa ramana pe piata si sa fenteze autoritatile romane. Potrivit avocatului, RMGC trebuia desfiintata de la sfarsitul anului 2009 cand a inregistrat pierderi care au depasit jumatate din activul net contabil. In plus, reprezentantii companiei au apelat la unul din actionarii companiei, statul roman, pentru refinantare.

"In 2008, cei de la RMCG au convocat o AGA, la care statul roman (actionar la vremea aceea cu 19%, prin Minvest Deva) nu a participat. La acea adunare generala a asociatilor, cei care manageriaza RMCG au spus ca pierderile companiei sunt atat de mari, aproape 650 milioane de lei, incat se impune de urgenta investirea unor sume mari de bani in firma.

Statul roman in baza celor 19 procente din companie pe care detinea atunci, era obligat sa faca o infuzie de capital de aproximativ 115 milioane de lei, bani pe care evident ca Minvest Deva nu i-a avut. Si asa dadusera pe nimic celor de la Gabriel Resurces, concesiunea de la Rosia Montana, chestiune care s-a intamplat in anul 1999", a declarat avocatul Gheorghe Piperea citat de antitepati.ro.

Oana Stratula, avocat: "Legea "Rosia Montana" nu ar putea fi adoptata"

Oana Stratula, Partener fondator a Casei de avocatura Stratula Mocanu si Asociatii

Specialistii in drept comercial sustin ca strategia Guvernului pentru Rosia Monatana a fost gresita in momentul in care s-a optat pentru emiterea unei legi dedicate proiectului.

"Conform art. 73 alin. 3 din Constitutie, legile organice se pot adopta numai in cazurile expres prevazute in articol, printre care nu este si cel in care se reglementeaza o situatie particulara, privitoare la subiecti de drept privat individualizati si, deci, sub acest aspect, legea nu ar putea fi adoptata in mod constitutional", a explicat pentru Business24 avocatul Oana Stratula, partener fondator a Casei de avocatura Stratula Mocanu si Asociatii.

Respectand acest principiu, presedintele Traian Basescu a trimis, la inceputul lunii iulie, spre reexaminare legea prin care se aproba intelegerea intre statul roman si Rompetrol Grup, prin care KazMunaiGaz rascumpara cu 200 de milioane de dolari un pachet de 26,69% din actiunile Rompetrol.

Presedintele si-a motivat decizia prin faptul ca "legea supusa reexaminarii are un caracter individual, ea fiind conceputa nu pentru aplicarea ei la un numar nedeterminat de cazuri concrete, ci intr-un singur caz prestabilit expres, pentru realizarea tranzactiei cu The Rompetrol Group N.V.".

Prelungirea licentelor, fara negociere

Potrivit proiectului de lege aflat in dezbatere, statul roman va prelungi licentele de exploatare pentru compania Rosia Montana, dupa anul 2017 cand ele expira. Totusi, potrivit Legii minelor 85/2003, aceste licente se negociaza la momentul expirarii.

Avocat celebru, speriat de introducerea banilor care expiră, pe model chinezesc: „Am zis că nu se poate, dar se va întâmpla din 2030"
Avocat celebru, speriat de introducerea banilor care expiră, pe model chinezesc: „Am zis că nu se poate, dar se va întâmpla din 2030"
Sergiu Vasilescu, unul dintre cei mai cunoscuți avocați din România, specializați în fiscalitate, respectiv în crypto, avertizează cu privire la pericolul iminent cu care se vor confrunta...
România, a șasea cea mai scumpă energie electrică pentru consumul casnic din UE, calculat la standardele puterii de cumpărare
România, a șasea cea mai scumpă energie electrică pentru consumul casnic din UE, calculat la standardele puterii de cumpărare
România a raportat în a doua parte a anului trecut un preț la energie electrică pentru uz casnic de 19,1 euro la 100 kWh, între ultimele cinci cele mai reduse din UE. Pe de altă parte,...
#Rosia Montana lege, #Rosia Montana proteste, #proiect lege Rosia Montana, #Rosia Montana exproprieri , #Stiri Rosia Montana