Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Senatorul Marius Pascan face lobby pentru reclamele Rosia Montana

Senatorul Marius Pascan face lobby pentru reclamele Rosia Montana


Vicepresedintele Comisiei pentru Cultura si Media din Senat, Marius Pascan, a declarat joi, la Targu Mures, ca interzicerea reclamelor Rosia Montana Gold Corporation de catre Consiliul National al Audiovizualului (CNA) este un precedent periculos pentru libertatea de exprimare in Romania si ca situatia urmeaza sa fie dezbatuta in cadrul comisiei.

"A ingradi dreptul de a te promova, de a face publicitate proiectului, este absolut aberant si un precedent periculos pentru libertatea de exprimare in Romania. Deocamdata, din cate stiu, am primit o sesizare in acest sens din partea unui membru al CNA si urmeaza sa ne pronuntam in cadrul Comisiei de Arta si Media. De altfel, CNA este o institutie care este subordonata Comisiei pentru Cultura si Media a Senatului", a spus senatorul PDL, intr-o conferinta de presa.

Marius Pascan considera ca decizia CNA din urma cu o zi, referitoare la interzicerea reclamelor RMGC, este "o imixtiune grava, nepermisa, discriminatorie, un atentat la libertatea de expresie si exprimare" si ca, desi compania prezinta o "imagine idilica" in privinta proiectului, aceasta este totusi o "informatie realista".

"Nu au de ce sa blocheze pe nimeni in a-si promova un produs decat daca acest produs nu este conform cu legislatia in vigoare sau informatia transmisa nu este veridica, incalca dreptul omului la o informare corecta si onesta. Dar in situatia Rosiei Montane, cred ca atat s-a dezbatut acest proiect, incat cetateanul, privitorul, telespectatorul, auditorul este capabil sa discearna intre adevar si minciuna. Nu este un subiect necunoscut.

Fireste, compania in cauza insista pentru a promova imaginea idilica a unor locuri de munca noi, a unor bani care vin in Romania, dar pana la urma este o informatie realista, nu este o minciuna. Nu stiu daca intr-un spot de promovare ar trebui sa spui 'stiti noi venim, vom face multe locuri de munca, vom aduce bani la bugetul de stat si, in acelasi timp, vom polua'. Asta cred ca a priceput toata lumea, compania isi face publicitate pe partile pozitive ale proiectului, iar ceilalti il critica intens. Mi se pare ca este libertate de exprimare in acest sens", a sustinut Pascan.

Parlamentarul democrat liberal a precizat ca membrii Comisiei de Arta si Media din Senat nu pot anula decizia CNA, insa pot chema conducerea acestui for la audieri si in functie de rezultate se poate decide calea de urmat.

"Nu putem anula, doar putem chema la audiere conducerea CNA sa ne explice argumentele, rationamentele care au dus la aceasta masura, articolele de lege, cum le-au interpretat si mai apoi avem posibilitatea de a sesiza alte organe competente, de ce nu, a solicita invalidarea acestui act normativ pe caile legale", a mai afirmat senatorul Marius Pascan.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1331 ori