Samsung TV Apps a depasit 10 milioane de descarcari

Luni, 17 Octombrie 2011, ora 12:53
1890 citiri
Samsung TV Apps a depasit 10 milioane de descarcari

Samsung Apps TV, primul magazin de aplicatii pentru HDTV, a atins de curand pragul de 1.000 de aplicatii, iar numarul de descarcari a depasit 10 milioane, potrivit unui comunicat Samsung remis Business24.

In topul preferintelor utilizatorilor au ramas aplicatiile video, atat la nivel global, cat si regional.

Youtube s-a clasat in varf la nivel global si a fost cea mai populara aplicatie video din SUA si Coreea. Magazinul Samsung Apps a ajuns la peste 11 milioane de descarcari in total, cu o medie de 50.000 de descarcari pe zi, dublu fata de luna mai 2011.

Samsung a oferit utilizatorilor sai o gama larga de aplicatii din diferite zone de interes precum stiri, divertisment, sport si jocuri. De exemplu, aplicatii de stiri la cerere, BBC News si WSJ Live ofera principalele stiri live ale zilei in format video si text, actualizate 24/24.

In ceea ce priveste aplicatiile de divertisment precum Berliner Philharmoniker", acestea ofera peste 100 de concerte live de muzica clasica ale uneia dintre cele mai mari orchestre ale lumii, Filarmonica din Berlin.

De asemenea, exista si o selectie larga de aplicatii sport, precum "ESPN ScoreCenter", care au crescut in popularitate in randul utilizatorilor, deoarece le furnizeaza actualizari live ale scorurilor, comentarii ale clipurilor video si statistici ale jucatorilor si echipelor.

In mod particular, aplicatiile locale personalizate au jucat un rol important in succesul magazinului de aplicatii Smart TV. Aplicatii precum "Lovefilm" din Marea Britanie, "Berliner Philharmoniker" din Germania si "Telstra's NRL Game Analyser" din Australia s-au dovedit a fi foarte populare.

"Nu numarul de aplicatii determina succesul acestui serviciu," a spus Kang-hyun Kwon, Vicepresedinte senior al Media Solutions Center la Samsung Electronics. "Ceea ce face diferenta este calitatea si diversitatea aplicatiilor care sunt disponibile pentru o multitudine de categorii de continut".

Surpriza cu care vine Samsung o reprezinta concursul de aplicatii cu dezvoltatori din intreaga lume pentru a crea parteneriate cu acestia si pentru a creste comunitatea dezvoltatorilor.

Concursurile Apps s-au organizat in Statele Unite, Marea Britanie, Franta, Germania si Coreea in 2010 si s-au extins si in tari precum Brazilia, Mexic, China si Asia de Sud-Est anul acesta.

"Samsung a reusit sa intemeieze un ecosistem Smart TV care furnizeaza o varietate mare de continut pentru utilizatori si noi oportunitati de castig pentru dezvoltatori. Vom mentine acest tip de leadership prin cultivarea de parteneriate valoroase pentru a integra constant tehnologii de hardware si software pentru utilizatori", a spus Kyungsik Kevin Lee, Vicepresedinte al Visual Display Business, Samsung Electronics.

#samsung tv apps, #aplicatii samsung tv, #samsung, #aplicatii stiri samsung tv, #aplicatii divertisment , #stiri Samsung