Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cat de afectate sunt afacerile spitalelor private de taierea finantarii publice?

Cat de afectate sunt afacerile spitalelor private de taierea finantarii publice?


Un anunt facut de ministrul Eugen Nicolaescu a pus pe jar toti jucatorii din domeniul Sanatatii: spitalele private ar putea ramane fara finantare de la bugetul de stat.

Managerii spitalelor particulare sustin ca masura nu le va afecta afacerea, insa cred ca ea va produce o serie de modificari pe aceasta piata.

"In contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, in vigoare la 1 martie, vom sista finantarea din fondurile Casei pentru unitatile spitalicesti private. Astfel incat toti banii publici - vorbim de fondul unic national de asigurari sociale de sanatate - sa mearga catre spitalele publice", a declarat Eugen Nicolaescu la inceputul acestei saptamani.

Spitalele private, o afacere profitabila in Romania

Pe piata locala exista in prezent in jur de 90 de spitale particulare, care ruleaza aproximativ jumatate de miliard de euro, potrivit informatiilor aparute in presa.

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a pus la bataie, in anul 2012, in jur de 1,6 miliarde de euro, iar din aceasta suma in jur de 10 procente merg la clinicile particulare.

In plus, exista chiar judete unde miza este si mai mare. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat ca, in anumite judete, spitalele private primesc intre 6 si 17% din sumele alocate. Aceasta discrepanta este generata de faptul ca managerii spitalelor particulare din Romania negociaza deconturile direct cu Casele de Asigurari de Sanatate.

Solutia pe care o vede directorul ARPIM, Dan Zaharescu, este pachetul minimal de servicii. Practic, toate institutiile vor respecta aceleasi criterii si va exista o mai mare transparenta in utilizarea banului public.

"In prezent, aceasta decontare se face, in general, pe baza unor negocieri directe cu casele de asigurari de sanatate. Pe cand, atunci cand vor fi niste standarde de cost (pachete minimale n.red) lucrurile vor fi transparente pe toate serviciile care sunt incluse in pachet.

Iar diferenta dintre costurile legate de serviciile din pachetul minimal si costurile reale din spitalul respectiv vor trebui acoperite fie de pacient in mod direct, fie printr-un sistem complementar de asigurari care ar fi varianta ideala care sa fie luata in considerare", a explicat Dan Zaharescu, directorul Asociatiei Romane a Producatorilor internationali de Medicamente (ARPIM) pentru Business24.

Reactiile jucatorilor din piata

Reactiile managerilor din spitalele particulare nu au intarziat sa apara. Desi toti sustin ca o asemenea masura nu le afecteaza afacerea, cred totusi ca piata va suferi cateva modificari.

Seful Medlife, Marius Marcu subliniaza ca masura trebuie sa aplice unitar de catre toate unitatile private din tara. Totusi, directorul Medlife isi exprima neutralitatea in ceea ce priveste aceasta masura si precizeaza nu va afecta planul de business al companiei, scrie Evz.ro.

"Ne exprimam neutralitatea privind aceasta potentiala masura. Daca restrictionarea va intra in vigoare incepand cu data de 1 martie 2013, este important ca aceasta sa se aplice unitar, fara nici o exceptie catre toate unitatile private cu paturi, cu spitalizare continua sau de zi din tara, pentru a nu crea dezechilibre in piata serviciilor medicale".

De cealalta parte, reprezentantii spitalului privat Pelican din Oradea au comentat in termeni mult mai duri anuntul ministrului. Ei considera ca sistarea finantarii din fondurile CNAS a unitatilor spitalicesti private reprezinta "o decizie comunista".

Directorul unui spital privat din Oradea despre sistarea fondurilor: O decizie comunista

"Nu e normal ce se intampla. Mi se pare ca ne-am intors inainte de 1989. Este o decizie comunista (...). La noi nu veneau doar pacienti cu venituri mari, avem din toate catogoriile sociale si, cu o coplata rezonabila, beneficiau de conditii si servicii decente, chiar de lux", a precizat Profesorul universitar Adrian Maghiar, fondator si director al Spitalului privat Pelican.

Marii perdanti

In Bucuresti, spitalul care primea cei mai multi bani de la Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti (CASMB) este Sanator, cu 15,1 milioane de lei. In acest clasament urmeaza Medlife cu 2,2 milioane de lei si Reteau de Sanatate Regina Maria cu 1,5 milioane de lei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2082 ori