Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

DNA la Ministerul Sanatatii: Suspiciuni de coruptie la achizitii de 7 milioane de euro

DNA la Ministerul Sanatatii: Suspiciuni de coruptie la achizitii de 7 milioane de euro


Procurorii DNA verifica luni mai multe departamente ale Ministerului Sanatatii, printre acestea numarandu-se Departamentul Achizitii, Unitatea de Management a Proiectelor Bancii Mondiale si Departamentul de Dispozitive Medicale, au declarat surse din MS.

Totodata, actiunea DNA vizeaza si trei spitale din Capitala - Polizu, Cantacuzino si o alta unitate medicala de pe platforma Fundeni.

In cauza sunt suspiciuni de coruptie in cadrul unor proceduri de achizitie de aparatura si echipamente medicale, iar valoare ar fi de 7 milioane de euro, potrivit unor surse judiciare.

"Procurorii DNA - Sectia de combatere a infractiunilor conexe celor de coruptie efectueaza cercetari intr-o cauza penala ce vizeaza suspiciunea savarsirii, in perioada 2008-2011, a unor infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie, de catre functionari publici, in cadrul unor proceduri de achizitie, prin programe finantate din fonduri publice si din fonduri externe. In cursul diminetii de 16 iunie, ca urmare a autorizarii de catre instanta competenta, sunt efectuate perchezitii in 20 de locatii situate in municipiul Bucuresti, intre care sediile unor institutii publice si unitati sanitare", se arata intr-un comunicat al DNA .

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1369 ori