Agrostar a obtinut taxarea inversa in sectorul agroalimentar

Marti, 11 Mai 2010, ora 23:23
1872 citiri
Agrostar a obtinut taxarea inversa in sectorul agroalimentar

Presedintele Agrostar, Niculae Stefan, a declarat la iesirea de la intalnirea de la Ministerul de Finante, ca a obtinut acordul ministrului Sebastian Vladescu pentru introducerea taxarii inverse in sectorul agroalimentar, precum si accizarea bauturilor fermentate linistit, potrivit Newsin.

"A fost o discutie constructiva cu ministrul de Finante. Am cerut doua puncte foarte clare si am discutat masuri legate de evaziunea fiscala. Domnul ministru a fost de acord cu taxarea invesa si ne-a solicitat propuneri concrete si pentru alte domenii de activitate", a spus Stefan.

De asemenea, acesta a adaugat ca in cadrul intalnirii de la Ministerul Finantelor Publice a mai fost discutata si necesitatea debirocratizarii si depolitizarii accesarii fondurilor europene, dar si despre necesitatea accizarii bauturilor fermentate linistit.

"Azi am reusit sa obtinem accizarea bauturilor fermentate linistit (...). Am adus si cateva mostre", a spus presedintele Agrostar. El a adaugat ca actiunile de protest ale fermierilor vor continua, urmatorul miting fiind programat in data de 19 mai.

Circa 1.000 de agricultori, membri ai Federatiei Agrostar si ai altor asociatii din domeniu, au protestat marti timp de doua ore in fata Guvernului, nemultumiti de situatia in care se afla in prezent agricultura din Romania.

Printre revendicarile agricultorilor au fost achitarea integrala a subventiilor restante din agricultura pentru anul 2009, diminuarea pretului la motorina utilizata in sectorul agricol, punerea in functiune a sistemului national de irigatii si gasirea solutiilor de sustinere a irigatiilor din Romania, precum si gasirea de solutii pentru diminuarea evaziunii fiscale din domeniu. 

#agrostar, #taxare inversa, #sector agroalimentar , #stiri Sebastian Vladescu