Reducerea pensiilor si salariilor, aplicata pana la jumatatea lui 2011

Miercuri, 19 Mai 2010, ora 00:35
1588 citiri
Reducerea pensiilor si salariilor, aplicata pana la jumatatea lui 2011

Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a afirmat marti, la intalnirea cu reprezentanti ai sindicatelor si patronatelor, ca masura reducerii salariilor bugetarilor si a pensiilor se va aplica pana la jumatatea anului viitor, a declarat pentru NewsIn secretarul general al CSDR, Sabin Rusu.

Vladescu a mai spus, conform acelorasi surse, ca din a doua jumatate a anului viitor se asteapta o revigorare a economiei, astfel incat salariile si pensiile sa inceapa din nou sa creasca.

"La intalnirea de astazi (marti - n.r.), am fost surprinsi sa aflam ca reducerile salariilor si pensiilor nu sunt numai pentru anul acesta, ci si pentru prima jumatate din 2011, dupa care ministrul Vladescu se asteapta la o redresare economica", a mai spus Rusu.

Potrivit secretarului general al CSDR, Vladescu a mai precizat ca alocarea a 2,5% din contributiile salariatilor catre Pilonul II de pensii va fi sistata, urmand ca fondurile private sa primeasca doar 0,5%.

"Pana martea viitoare, sindicatele si patronatele vor definitiva modificarile la scrisoarea de intentie catre FMI, urmand ca ulterior guvernul sa legifereze masurile de austeritate printr-o ordonanta de urgenta, dupa cum ne-au mai spus ministrii prezenti la intalnire", a mai spus Rusu, care, de altfel, a fost singurul sindicalist prezent la discutiile de marti. 

#reducere, #pensii, #salarii, #vladescu , #stiri Sebastian Vladescu