Vladescu: Mi-am asumat decizia de a acorda stimulente personalului din MFP

Vineri, 03 Septembrie 2010, ora 17:39
1495 citiri
Vladescu: Mi-am asumat decizia de a acorda stimulente personalului din MFP

Fostul ministru al Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, a declarat, la plecarea din minister, ca decizia de a acorda stimulente personalului din subodinea sa ii apartine, iar intre el si presedintele Traian Basescu exista o divergenta de opinii de mai multa vreme pe aceasta chestiune, potrivit NewsIn.

Presedintele Traian Basescu i-a avertizat vineri pe noii ministri ai Finantelor si Muncii sa nu repete "eroarea de sfidare a opiniei publice" pe care au facut-o predecesorii lor luna trecuta, cand au acordat stimulente oamenilor din minister, in conditiile in care bugetarilor li se cere solidaritate.

"Exista o divergenta de opinie intre mine si presedinte de foarte multa vreme. Fiecare dintre noi si-a mentinut punctul de vedere.

.Eu mi-am asumat aceasta acordare de stimulente personalului din Ministerul Finantelor", a precizat Vladescu.

Vladescu a explicat decizia prin faptul ca, fara stimulente, salariul personalului ar fi scazut foarte mult, ceea ce ar fi facut dificil de condus institutia.

"Motivatia era diferenta de salarizare intre Ministerul Finantelor si ceilalti bugetari.

Am facut o declaratie acum cateva luni, din acest punct de vedere a fost o eroare la scrierea legii 330 anul trecut, cand in lege s-au introdus sporurile, dar nu s-au introdus stimulentele.

Ministerul Finantelor nu avea sporuri, avea stimulente.

Ele au ramas pe dinafara si, in cazul in care ar fi disparut, personalul din cadrul ministerului, cu tot cu reducerea de 25%, ar fi pierdut aproape 60% din venituri, ceea ce facea foarte greu de administrat acesata institutie",a spus Vladescu.

Acesta a adaugat ca la remaniere nu i s-a reprosat acest aspect.

De asemenea, el a reiterat faptul ca inlocuirea sa nu a fost o decizie buna si ca schimbarea conducerii ministerului ar putea duce la o modificare de directie.

"Eram pe o cale de a stabiliza economia, incepeam sa modificam legislatia in asa fel incat sa fie cat mai clara pentru cei care urmeaza sa o aplice.

V-am spus ca urmeaza sa republicam Codul Fiscal si Codul de Procedura Fiscala, Legea finantelor publice, Legea datoriei publice.

Niste lucruri care trebuiau facute si, din acest punct de vedere, cred ca ar fi trebui sa termin ce aveam de facut", a declarat fostul ministru.

Sebastian Vladescu a fost inlocuit joi din functia de ministru al Finantelor Publice.

El a fost inlocuit de Gheorghe Ialomitianu, care a depus vineri juramantul de investitura. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cu 218 kilometri pe oră pe DN 55. Șoferul vitezoman a rămas 3 luni fără permis
Cu 218 kilometri pe oră pe DN 55. Șoferul vitezoman a rămas 3 luni fără permis
Dolj: Şofer înregistrat de radar în timp ce conducea cu viteza de 218 kilometri pe oră pe DN 55 Un şofer din Craiova a rămas fără permisul de conducere pentru 120 de zile după ce a fost...
Apar primele investiții arabe în România. Ministrul Agriculturii: „Numai aşa vom creşte valoarea produselor româneşti!"
Apar primele investiții arabe în România. Ministrul Agriculturii: „Numai aşa vom creşte valoarea produselor româneşti!"
Nu doar companiile occidentale vin să facă bani în România, ci și arabii, mai nou. Florin Barbu, ministrul Agriculturii din partea PSD, a anunțat investițiile pe care antreprenorii din Qatar...
#vladescu, # personal, # mfp , #stiri Sebastian Vladescu