Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Vladescu: Romania va iesi din infringement pe legea evaziunii fara penalitati

Vladescu: Romania va iesi din infringement pe legea evaziunii fara penalitati

Romania si-a asumat, prin Ordonanta privind combaterea evaziunii fiscale, deschiderea proceduri de infringement de catre Comisia Europeana, dar autoritatile vor urmari sa iasa din aceasta procedura inainte ca sa atraga penalitati, a declarat, marti, ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, transmite Mediafax.

"In primul rand, riscul acestei proceduri a fost asumat si este generat de nevoia de a reduce evaziunea din domeniul TVA-ului intracomunitar, dar si pe anumite produse sensibile", a spus Vladescu.

El a explicat ca perioada limitata de aplicare a masurilor privind combaterea evaziunii fiscale a avut ca argument reducerea oricaror penalitati dintr-o procedura de infringement din partea Comisiei Europene.

"Vom face orice este necesar sa iesim din aceasta procedura de infringement inainte sa atraga penalitati", a spus Vladescu.

Ministrul a mentionat ca Ordonanta privind combaterea evaziunii fiscale va intra in vigoare in aceasta saptamana sau cel tarziu pana la finele saptamanii viitoare.

CE a transmis luni, raspunzand unei solicitari MEDIAFAX, ca ordonanta din 30 mai privind noi masuri de combatere a evaziunii fiscale "ridica o serie de ingrijorari in ceea ce priveste conformitatea sa cu legislatia UE", Comisia reclamand ca Guvernul nu a tinut cont de observatiile sale.

"Comisia Europeana a fost consultata foarte tarziu de catre autoritatile romane in ceea ce priveste aceasta ordonanta, oferind un termen limita foarte scurt pana la care Comisia sa faca observatii", se arata in raspunsul transmis pentru MEDIAFAX.

"Aceasta ordonanta ridica o serie de ingrijorari in ceea ce priveste conformitatea sa cu legislatia UE privind taxele si accizele. Din cauza ca au adoptat-o mai repede decat si-au planificat, autoritatile romane nu au tinut cont de observatiile Comisiei pe aceasta tema", se precizeaza in raspuns.

Comisia subliniaza ca va reitera observatiile sale referitoare la aceasta ordonanta catre autoritatile romane si "le va solicita acestora sa rezolve aspectele care nu sunt conforme cu legislatia UE cat de curand posibil".

Raspunsul CE transmis MEDIAFAX precizeaza ca la acest moment Comisia nu poate face publice mai multe detalii pe acest subiect.

Premierul Emil Boc a anuntat ca Guvernul a decis in 30 mai sa introduca noi masuri de combatere a evaziunii fiscale, printr-o ordonanta de urgenta. Actul normativ nu a fost publicat inca in Monitorul Oficial.


Potrivit proiectului de ordonanta, achizitiile intracomunitare de cereale, legume, fructe, carne, peste, flori, zahar si materiale de constructii vor avea TVA, iar pentru tranzactiile in interiorul tarii cu aceleasi produse, la care se adauga painea, va fi aplicata taxarea inversa, respectiv la beneficiar.

Ministerul Finantelor recunoaste ca atat aplicarea TVA pentru achizitii intracomunitare, cat si taxarea inversa privind TVA din anumite tranzactii in piata interna contravin legislatiei europene si propune aplicarea limitata a acestor prevederi pana la finele anului viitor.

"In cazul achizitiilor intracomunitare de bunuri din anumite categorii cu risc crescut de frauda, proiectul de act normativ contravine Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun de TVA, in ceea ce priveste momentul exigibilitatii si al modalitatii de plata a taxei pe valoarea adaugata.


Aplicarea taxarii inverse pentru livrarea in interiorul tarii a bunurilor din anumite categorii cu risc crescut de frauda, altele decat cele prevazute de Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun de TVA, fara a obtine o derogare in acest sens, contravine legislatiei comunitare", se arata in nota de fundamentare a proiectului de ordonanta.

De asemenea, potrivit proiectului, Guvernul va reintroduce in acest an accize la iahturi, parfumuri, blanuri, arme de vanatoare, bijuterii si alte produse de lux, asumandu-si astfel riscul unei sanctiuni din partea Comisiei Europene, dupa ce anul trecut a decis eliminarea acestor taxe care contravin normelor comunitare.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1121 ori
Citeste mai multe despreevaziune fiscala romania vladescu