Siemens concediaza 11.600 de angajati pentru economii de un miliard de euro

Vineri, 30 Mai 2014, ora 10:57
1374 citiri
Siemens concediaza 11.600 de angajati pentru economii de un miliard de euro

Siemens AG va renunta la cel putin 11.600 de angajati in cadrul planului de reducere a costurilor cu un miliard de euro (1,34 miliarde de dolari) pana in 2016, a anuntat joi directorul general al companiei germane, Joe Kaeser, transmite Reuters.

Un numar de 7.600 de locuri de munca vor fi desfiintate deoarece compania a anuntat ca-si va eficientiza activitatea si va crea o noua structura iar alte 4.000 de functii vor fi reduse la diviziile regionale din diferite state. Alti angajati vor primi alte functii in companie, a declarat Kaeser, care a demarat o revizuire a strategiei companiei pentru a recastiga increderea investitorilor.

Joe Kaeser a preluat, in august 2013, conducerea Siemens, a doua mare companie germana dupa valoarea de piata. Joe Kaeser l-a inlocuit pe Peter Loescher, dupa ce compania a anuntat ca nu-si va indeplini obiectivul de a obtine in 2014 o marja de profit de 12%. 'Trebuie sa facem fata realitatilor concurentei pe plan mondial si sa asiguram capacitatea companiei noastre de a concura', a declarat Kaeser, adaugand ca programul de reducere a costurilor va ajuta Siemens sa obtina profituri apropiate de cele ale rivalelor sale, General Electric, ABB, Schneider Electric si Philips.

Siemens, cu o vechime de 167 ani, se va concentra pe electrificare, automatizare si digitalizare iar operatiunile de ingrijire a sanatatii vor fi gestionate separat.

"Nu intentionam sa vindem imediat divizia de ingrijire a sanatatii dar suntem deschisi la orice optiuni", a afirmat seful Siemens, cea mai mare companie de inginerie din Europa.

Compania americana General Electric (GE) concureaza cu Siemens pentru preluarea activitatilor Alstom legate de sectorul energetic. GE a oferit 17 miliarde de dolari in timp ce Siemens va prezenta o oferta oficiala pana in 16 iunie.

Compania Siemens are 370.000 de angajati si este prezenta in 190 de tari, fiind una dintre cele mai importante companii la nivel mondial, cu activitati in domeniul energiei, telecomunicatiilor, sanatatii, transporturilor si electronicii.

Siemens are o activitate de peste 100 de ani in Romania, detine afaceri in industrie, sanatate si energie si are peste 2.100 de angajati.

Google Maps vrea sa îi ajute pe utilizatori să găsească cele mai bune locuri din oraș
Google Maps vrea sa îi ajute pe utilizatori să găsească cele mai bune locuri din oraș
Google a anunțat recent implementarea unei noi funcții de inteligență artificială în aplicația Google Maps, destinată să transforme modul în care utilizatorii descoperă noi locuri....
Vești bune pentru șoferii cărora le place să circule pe drumuri de munte: Transapuseana capătă contur. A fost inaugurat un lot de 43 km FOTO
Vești bune pentru șoferii cărora le place să circule pe drumuri de munte: Transapuseana capătă contur. A fost inaugurat un lot de 43 km FOTO
Primul lot din Transapuseana, drumul care traversează Munţii Apuseni, a fost inaugurat vineri, 26 aprilie. Este vorba despre 43 de kilometri de drum judeţean. Vicepreşedintele Consiliului...
#concedieri Siemens, #reducere costuri Siemens, #compania Siemens, #angajati Siemens , #stiri Siemens