Siemens va livra doua locomotive diesel electrice, de 5 mil. euro

Joi, 20 Ianuarie 2011, ora 23:57
3030 citiri
Siemens va livra doua locomotive diesel electrice, de 5 mil. euro

Siemens a anuntat joi ca va livra doua locomotive diesel electrice de ultima generatie catre Cargo Trans Vagon, valoarea contractului ridicandu-se la aproximativ 5 milioane euro, informeaza Newsin.

"La sfarsitul lunii decembrie 2010, Siemens a semnat un contract de livrare pentru doua locomotive diesel electrice de ultima generatie catre operatorul feroviar roman Cargo Trans Vagon.

Locomotivele, de tipul ER20 BF, fac parte din familia de locomotive 'EuroRunner'. Printre avantajele utilizarii acestui tip de locomotive se numara nivelul foarte redus de poluare, atat din punct de vedere al noxelor, cat si al nivelului de zgomot, ele fiind cele mai silentioase locomotive diesel electrice din lume la ora actuala", se arata in comunicat.

Valoarea aproximativa a contractului este de 5 milioane euro, incluzand si serviciile de mentenanta, care vor fi efectuate impreuna cu un partener local.

Livrarea celor doua locomotive este prevazuta pentru luna aprilie 2011.

Acestea vor detine un pachet de dotari suplimentar pentru Romania si au fost deja autorizate de catre Autoritatea Feroviara Romana.

Locomotivele urmeaza sa fie utilizate in transportul feroviar de marfa, si vor putea remorca trenuri de tonaje sporite cu pana la 50% fata de locomotivele similare existente in operare in tara, in conditiile unui consum de combustibil redus cu pana la 25%. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#siemens, #locomotive, #cargo trans vagon , #stiri Siemens