Prigoana: Proiectul meu nu vizeaza limitarea libertatii presei, ci curatarea spatiului public

Vineri, 10 Septembrie 2010, ora 16:15
1360 citiri
Prigoana: Proiectul meu nu vizeaza limitarea libertatii presei, ci curatarea spatiului public

Deputatul PDL Silviu Prigoana sustine ca proiectul sau privind presa scrisa si online nu vizeaza limitarea libertatii presei sau instituirea cenzurii, ci "curatarea spatiului public de acele publicatii aparute peste noapte, pentru care nu isi asuma nimeni raspunderea".

Prigoana precizeaza, intr-un comunicat remis vineri agentiei MEDIAFAX, ca a depus proiectul la Parlament in perioada de autosuspendare a sa din PDL si ca nu a sustinut niciodata ca a depus proiectul avand sprijinul partidului.

"Referitor la proiectul de lege privind modificarea legii nr.504 din 2002, a audiovizualului, fac urmatoarele precizari: ca patron de presa, inteleg mai bine decat multi altii necesitatea libertatii de exprimare, insa nu inteleg sa permitem ca profitori marunti sa murdareasca spatiul public cu ziare de o noapte sau o saptamana, al caror scop unic este distrugerea imaginii publice a unor persoane sau idei; proiectul de lege a fost depus in perioada de autosuspendare din PDL, nefiind discutat in cadrul partidului, cu actualii mei colegi; nu am sustinut niciodata ca am depus proiectul avand sprijinul partidului", mentioneaza Prigoana.

El mai sustine ca "proiectul nu vizeaza limitarea libertatii presei sau instituirea cenzurii, ci are in vedere curatarea spatiului public de acele publicatii aparute peste noapte, pentru care nu isi asuma nimeni raspunderea si care nu fac decat sa denigreze si jigneasca".

"Sunt de acord ca presa trebuie sa fie o putere in stat, insa, pentru a reprezenta cu adevarat un pilon al democratiei, consider ca trebuie sa fie curata si realizata in interesul cetateanului", adauga Silviu Prigoana.

Deputatul PDL Silviu Prigoana a depus la Camera o initiativa de modificare a Legii audiovizualului, propunand ca presa scrisa si online sa intre sub autoritatea CNA, Consiliul urmand ca stabileasca si criteriile privind acordarea licentelor pentru tiparirea sau gazduirea pe servere a publicatiilor.

Initiativa legislativa este semnata de 11 parlamentari: Silviu Prigoana (PDL), Doru Lese (PDL), Florin Anghel (PDL), Alin Popoviciu (PDL), Iustin Cionca Arghir (PDL), Adrian Nitu (PDL), Corneliu Olar (PDL), Marius Spanu (PDL), Brandusa Novac (PDL), Mate Andras Levente (UDMR), Tudor Ciuhodaru (independent).

"Ne preocupa mult in zilele noastre otrava din alimente, otrava din aer si apa, insa nu facem nimic pentru a reduce otrava informationala", se arata in expunerea de motive a proiectului.

PDL a anuntat, vineri, ca initiativa legislativa prin care se doreste ca presa scrisa si cea online sa fie autorizata si reglementata de catre Consiliul National al Audiovizualului (CNA) apartine "exclusiv" deputatului Silviu Prigoana, si nu partidului.

Initiativa este semnata insa de mai multi deputati democrat-liberali.

Purtatorul de cuvant al sefului statului, Valeriu Turcan, a declarat, vineri, contactat de MEDIAFAX, ca initiativa deputatului PDL Silviu Prigoana, ca presa scrisa si online sa intre sub autoritatea CNA, ar fi un pas inapoi in ceea ce priveste libertatea de exprimare.

El a adaugat ca seful statului, Traian Basescu, considera ca autoreglementarea este singura solutie pentru corectarea derapajelor.

Initiativa deputatului PDL Silviu Prigoana de trecere a presei scrise si on-line sub autoritatea CNA a fost, probabil, formulata "sub imperiul fantasmelor de dominare a presei de care sunt bantuiti initiatorul si co-autorii", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, presedintele CRP, Indira Crasnea.

Cristian Tudor Popescu a declarat pentru MEDIAFAX, despre proiectul lui Silviu Prigoana de trecere a presei scrise si online sub autoritatea Consiliului National al Audiovizualului, ca poate exista un organism care sa reglementeze cele 2 domenii, dar acesta nu poate fi CNA, care este numit politic.

ActiveWatch-Agentia de Monitorizare a Presei arata ca initiativa deputatului Silviu Prigoana de a modifica Legea audiovizualului ar fi hilara, daca nu ar fi un "semn al fragilitatii democratice din Romania", incalcand de mai multe ori Constitutia si reinstituind cenzura in forma cea mai brutala.

Grigore Cartianu, redactorul-sef al ziarului Adevarul, a declarat pentru MEDIAFAX ca proiectul lui Silviu Prigoana de trecere a presei scrise si online sub autoritatea CNA este "o prostie" si ca infractiunile presei pot fi sanctionate potrivit legilor civile si penale din Romania.

Victor Ciutacu, redactor-sef Jurnalul National, a declarat pentru MEDIAFAX ca Silviu Prigoana, care doreste trecerea presei scrise si online sub autoritatea CNA, "isi pune amprenta pe tot soiul de initiative parlamentare menite a servi cauza unui regim politic care uraste presa cu mare sinceritate".

Contactat, vineri, de MEDIAFAX, Rasvan Popescu, presedintele CNA, a spus ca nu a vazut proiectul initiat de Silviu Prigoana, insa in Uniunea Europeana justitia este cea care sanctioneaza eventualele incalcari ale legilor in presa scrisa.

"Eu nu am vazut acest proiect. Romania este tara membra a Uniunii Europene, iar in Uniunea Europeana nu exista autoritati publice care sa licentieze sau sa sanctioneze presa scrisa. Orice eventuale incalcari ale legilor in presa scrisa sunt sanctionate numai de justitie", a spus Rasvan Popescu. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare. Cu ce specificații tehnice vin
AMD a dezvăluit noua sa gamă de procesoare, AMD Ryzen PRO Seria 8000 pentru desktop-uri și Seria 8040 pentru laptopuri. Noile procesoare sunt proiectate pentru a îmbunătăți semnificativ...
Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Compania Razer a anunțat lansarea noului mousepad de gaming Razer Firefly V2 Pro, promovat ca fiind primul din lume iluminat cu LED-uri, un accesoriu care transformă radical aspectul oricărui...
#audiovizual, #lege, #libertate, #presa, #prigoana , #stiri Silviu Prigoana