Fed a dat credite bancilor europene in timpul crizei financiare

Vineri, 01 Aprilie 2011, ora 16:07
1322 citiri
Fed a dat credite bancilor europene in timpul crizei financiare

Mai multe banci europene au primit imprumuturi de urgenta de zeci de miliarde de dolari de la Rezerva Federala a SUA (Fed) in timpul crizei financiare, ceea ce subliniaza rolul esential pe care banca centrala americana l-a avut in prevenirea colapsului sistemului bancar mondial, transmite Reuters, anunta Mediafax.

In septembrie 2008, colapsul bancii americane Lehman Brothers a provocat unde de soc in intregul sistem financiar mondial, afectand economia globala si fortand banci din intreaga lume sa caute ajutor de urgenta.

In zilele si saptamanile care au urmat falimentului Lehman, Fed a acordat, prin intermediul unui program de creditare de urgenta (discount window), imprumuturi de mai multe miliarde de dolari unor banci straine precum Erste Group, din Austria, Royal Bank of Scotland, Commerzbank, din Germania, si Societe Generale, din Franta.

Un numar de noua dintre cele mai mari 12 banci care au apelat la programul Fed in perioada in care creditarea a atins cote maxime erau companii cu capital strain, potrivit datelor Rezervei Federale.

Banca franco-belgiana Dexia si institutia de credit irlandeza Depfa au primit aproape jumatate din cele 111 miliarde de dolari imprumutate de Fed pe 29 octombrie 2008. Wachovia, in prezent parte a Wells Fargo, a obtinut 15 miliarde de dolari, cea mai mare suma primita de o banca americana.

Multe dintre cele mai mari banci din SUA sunt absente din topul celor care au accesat programul Fed, acestea preferand alte mijloace de finantare de urgenta asigurate de institutie in timpul crizei financiare.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Lumea este astăzi un loc mai periculos decât în orice etapă de după Războiul Rece, totuși piețele sunt o imagine a unei nepreocupări nesuficiente, care se limitează la automulțumire, cu...
#fed, #criza financiara, #banca europeana, #trezoreria sua , #stiri Societe Generale