Guvernul a majorat taxele pentru jocurile de noroc

Joi, 25 Iunie 2009, ora 09:36
3620 citiri
Guvernul a majorat taxele pentru jocurile de noroc

Guvernul a decis cresterea celor mai multe taxe pentru jocurile de noroc si majorarea valorii minime a capitalului social solicitat pentru acordarea licentei de organizare a unor astfel de jocuri, au declarat agentiei Mediafax surse guvernamentale.

Proiectul ordonantei de urgenta prevede dublarea taxei aferenta licentei de organizare pentru jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, la 400.000 lei, concomitent cu cresterea taxei anuale pentru fiecare masa in Bucuresti, de la 200.000 de lei la 250.000 lei, si in alte localitati, de la 100.000 lei la 120.000 lei.

Pentru fiecare mijloc de joc tip slot-machine va fi achitata o taxa anuala de 8.000 lei, in urcare fata de nivelul prevazut in lege in prezent.

In schimb, taxa aferenta licentei de organizare pentru jocurile de tip slot-machines va fi redusa de la 50.000 de lei la 25.000 de lei.

Potrivit proiectului, in ceea ce priveste jocurile bingo desfasurate in sali de joc, taxa va fi de 30.000 lei pentru fiecare sala, in scadere fata de nivelul de 45.000 lei prevazut in lege.

La aceasta taxa se adauga o suma care va fi platita in avans la Trezoreria Statului reprezentand 5 % din valoarea nominala a cartoanelor achizitionate de la Imprimeria Nationala, cerinta prevazuta si de legislatia actuala.

La fel ca la jocurile de tip slot-machines, taxa pentru licenta de organizare a jocurilor de bingo desfasurate in sali de joc va fi redusa, de la 50.000 de lei la 40.000 de lei.

Proiectul introduce o taxa de 200.000 lei pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor de televiziune.

Referitor la jocurile loto, taxa pentru exploatare va fi majorata la 800.000 de lei, de la 500.000 de lei in prezent.

Taxa pentru licenta de organizare a jocurilor de loto este mentinuta la 500.000 de lei.

Capitalului social minim pentru acordarea licentei de organizare a jocuruilor de noroc va fi majorat pentru firmele care organizeaza pariuri mutuale de la 500.000 la 1.000.000 de lei, iar pentru cele cu pariuri in cota fixa de la 300.000 lei la 1.000.000 de lei.

In cazul cazinourilor, capitalul minim va urca de la 100.000 lei la 1.000.000 lei.

Nivelul minim de capital pentru organizatorii de jocuri loto si pentru cei care organizeaza jocuri bingo in sali de joc va fi de 2.000.000 lei, respectiv 100.000 de lei., valori nemodificate.

Capitalul social minim pentru organizarea de jocuri de tip slot-machine va fi redus de peste trei ori, de la 100.000 de lei la 30.000 de lei.

Totodata, organizatorii vor fi obligati sa constituie un fond de garantie pentru acoperirea riscului de neplata a obligatiilor fata de bugetul general consolidat.

Astfel, nivelul garantiilor pentru acoperirea riscului de neplata va fi cuprins intre 250 de lei pentru fiecare masina de castiguri si 50.000 de lei pentru activitatea operatorului economic organizator de jocuri de noroc bingo prin intermediul sistemelor retelelor de televiziune.

Licenta de organizare a jocurilor de noroc este valabila 5 ani de la data acordarii, in timp ce autorizatia de exploatare trebuie reinnoita anual.

Ca o conditie obligatorie inclusa in proiect pentru organizatori in obtinerea autorizatiei de exploatare a jocurilor de noroc, cazinourile nu vor mai putea functiona in incinta blocurilor, ci numai in imobile fara destinatie de locuinta sau in hoteluri clasificate cu minimum trei stele.

Va fi interzisa organizarea de jocuri-concurs cu castiguri de orice fel prin intermediul liniilor telefonice sau al altor sisteme de telecomunicatie, televiziune sau radio prin care se conditioneaza obtinerea unor avantaje materiale ca rezultat al raspunsurilor formulate la intrebari de cultura generala, inteligenta sau perspicacitate si care presupun o taxa de participare.

Autoritatile estimeaza ca vor obtine prin noile reglementari venituri suplimentare de 101,2 milioane lei in 2009, 202,4 milioane lei in 2010, 222,6 milioane lei in 2011, 244,9 milioane lei in 2012 si 269,4 milioane lei in 2013.

In prezent, statul incaseaza anual din colectarea taxelor de licenta aproape 120 milioane lei.

In prezent, detin licenta pentru jocuri de noroc un numar de 1.163 firme pentru masini electronice cu castiguri, 14 pentru bingo in sala, 22 pentru activitatea de cazinou, 24 pentru pariuri sportive, 4 pentru jocuri de noroc tip pronosticuri, loterii, tombole, jocuri interactive, organizate prin intermediul liniilor telefonice sau al altor mijloace de telecomunicatie, si o firma pentru jocuri de noroc transmise prin retele de televiziune sau prin alte mijloace de transmisie asimilate.

Ministerul Finantelor estimeaza ca dupa aprobarea proiectului numarul de firme va scadea la 798 pentru utilizarea masinilor electronice, 9 firme pentru bingo in sala, 18 pentru activitatea de cazinou, 18 pentru pariuri in cota fixa si la una pentru jocuri de noroc tip loto si pariuri mutuale.

”Taxa pe soare” va fi abrogată prin OUG. Ce propune Ministerul lui Sebastian Burduja
”Taxa pe soare” va fi abrogată prin OUG. Ce propune Ministerul lui Sebastian Burduja
Ministerul Energiei va propune abrogarea printr-o ordonanţă de urgenţă a „taxei pe soare” pentru prosumatori, a anunţat ministrul PNL Sebastian Burduja. Liberalul a adăugat că această...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#guvern, #taxe, #impozite, #jocuri , #Jocuri