Politia IT a primit un nume: IGCTI
Vineri, 13 August 2004, ora 15:01
Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei (IGCTI), institutie aflata in subordinea MCTI, a primit atributii de control in ceea ce priveste combaterea pirateriei informatice, prevazute in noua lege privind dreptul de autor si drepturile conexe."Trebuie sa punem in miscare mecanismele necesare astfel incat legislatia privind proprietatea intelectuala si combaterea pirateriei software sa fie respectata. S-a convenit ca intre cele doua institutii, IGCTI si Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA), sa fie incheiat un protocol de colaborare. IGCTI are experienta necesara efectuarii de controale pe domeniul IT&C, si, mai mult, are patru directii teritoriale si 25 de centre locale, ceea ce inseamna ca poate actiona la nivelul intregii tari.
In primele 7 luni ale acestui an, IGCTI a efectuat peste 3.000 de controale in domeniul audiovizual, al radiocomunicatiilor si al pietei de echipamente radio si terminale de telecomunicatii, aplicand amenzi de peste 600 de milioane de lei", a declarat ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Adriana Ticau, in cadrul intalnirii cu reprezentatii IGCTI si ORDA.
Conform legii, IGCTI este institutia abilitata sa constate o serie de infractiuni, in conditiile prevazute de art. 214 din Codul de procedura penala.
Astfel, se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 50.000.000 lei la 300.000.000 lei inchirierea de marfuri sau dispozitive pirat de control al accesului, precum si oferirea spre vanzare sau inchiriere a acestora prin anunturi publice sau mijloace electronice de comunicare; inchisoare de la 1 la 4 ani sau cu o amenda de de la 25.000.000 lei la 400.000.000 lei punerea la dispozitia publicului, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a produselor purtatoare de drepturi de autor, de drepturi conexe sau de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date; inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 50.000.000 lei la 300.000.000 lei fapta persoanei care produce, importa, distribuie sau inchiriaza, ofera, prin orice mod, spre vanzare sau inchiriere, ori detine, in vederea comercializarii, dispozitive ori componente care permit neutralizarea masurilor tehnice de protectie sau care presteaza servicii care conduc la neutralizarea masurilor tehnice de protectie, inclusiv, in mediul digital.
Este pedepsita cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 50.000.000 lei la 300.000.000 lei fapta persoanei care, in cunostinta de cauza si fara a avea consimtamantul titularilor de drepturi, inlatura, in cunostinta de cauza si cu scop comercial, de pe opere sau alte produse protejate, ori modifica pe acestea orice informatie sub forma electronica, privind regimul drepturilor de autor sau al drepturilor conexe.
Anterior, prin Legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, infractiunile asociate pirateriei informatice se pedepseau cu maximum 3 ani de inchisoare sau cu amezi de pana la 7 milioane lei, daca nu constituiau o infractiune mai grava .
Sursa: Banii Nostri
Sursa:
Business24.ro Articol citit de
1163 ori